După un an de pandemie, românii au ieșit în stradă să își exprime nemulțumirea față de obligativitatea purtării măștii și limitarea circulației.
Legat de acest subiect controversat, Radu Țincu, medic de la Spitalul Floreasca, și-a expus punctul de vedere despre protestanți. Acesta susține că nicăieri în lume, în timpul unei crize sanitare, ce poate fi echivalată cu un război, populația nu s-a revoltat împotriva celor care ”luptă pe front”.
Medicii nu mai sunt nici asasini, nici criminali, nici hoți, sunt SALVATORI
„Poate pentru prima dată, nu numai în România, ci poate în lume, când în timpul unei crize sanitare, ce poate fi echivalată cu un război, populația se revoltă contra celor care luptă pe front, ei sunt acuzați că ar fi asasini.
Ceea ce este interesant este că mulți dintre acești corona-sceptici, atunci când ajung la spital, fie ei, fie rudele, dintr-o dată medicii nu mai sunt nici asasini, nici criminali, nici hoți, sunt cei care trebuie să-i salveze. Este o scindare foarte periculoasă a societății.
Dacă vor continua și zilele următoare, probabil incidența va trece de 7,5/mie si efectul va fi exact invers, vom ajunge să stăm toată săptămâna în casă și de la ore din ce în ce mai mici”, a afirmat Radu Țincu, potrivit DC News.
Ieri, 31 martie a fost a patra seară la rând când oamenii au protestat față de obligativitatea purtării măștii și limitarea circulației. Numărul protestanților a fost redus și, spre surprinderea tuturor, au fost pașnici.
Mulți dintre participanți au primit amenzi, dar au mers mai departe și au scandat „Libertate! Libertate!”.
Amintim faptul că, la Constanța, a avut un loc un incident violent, între jandarmi și un protestatar care a refuzat să se legitimeze. Bărbatul a fost pus la pământ, dar a scăpat fără amendă la scurt timp. Protestul de pe străzile orașului de la malul mării nu a strâns de data aceasta mai mult de 100 de participanți.
Ceva mai multă agitație a fost la Brăila, unde au mărșăluit aproape 300 de oameni. „Libertate! Libertate!”, au strigat la rândul lor.