Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a admis, marţi, că negocierile cu Uniunea Europeană privind relaţiile post-Brexit s-ar putea încheia fără acord, deşi ambele părţi vor depune eforturi până în ultimul moment.
Desigur, românii se întreabă cum sunt afectați de această schimbare. Iată ce restricţii vor fi în Marea Britanie, de la 1 ianuarie.
Cum vor fi afectaţi românii de BREXIT
Până la jumătatea acestui an, circa 600.000 de români s-au înregistrat pentru noul statut de rezident în Marea Britanie, având în vedere Brexitul,
Odată cu ieşirea Angliei din Uniunea Europeană, vor fi afectaţi şi românii care lucrează acolo, studiază sau care vor să călătorească.
Pentru românii care locuiesc acolo, Marea Britanie a stabilit că cei care justifică un statut de rezident în această ţară înainte de sfârşitul anului 2020 îşi vor păstra drepturile, în conformitate cu Acordul de retragere încheiat la finalul lui 2019.
Stabilirea în Marea Britanie după data de 1 ianuarie 2021, autorităţile au realizat un sistem de puncte care va fi mult mai dificilă pentru toți europenii din țările UE.
Mai exact, vor fi luate în calcul vârsta, situaţia financiară dar şi cunoaşterea limbii engleze.
De asemenea, va fi nevoie de o viză pentru cei care doresc să stea mai mult de şase luni pe tărâm britanic. Cererea va putea fi depusă pe site-ul GOV.UK.
Dacă eşti turist, poţi ajunge în UK fără viză. Conform autorităţilor, europenii vor avea voie să intre pe teritoriul englez doar pe baza cărţii de identitate, dar doar până în octombrie 2021. Apoi, va fi nevoie de paşaport.
Studenții vor avea nevoie de o viză pentru orice vizită care depăşeşte 180 de zile.
Mai mult, taxele de şcolarizare vor fi cu până la patru ori mai mari decât până acum. Anul trecut, aproape 150.000 de europeni au ales Marea Britanie pentru continuarea studiilor.
Ce taxe trebuie să plăteşti pentru a locui în Anglia
Este important de precizat că românii care vor solicita viza trebuie să achite Suprataxa de Sănătate pentru Imigrare (IHS), care le va permite accesul la sistemul de sănătate din Marea Britanie.
Un alt lucru de care trebuie să ţină cont cei care vor să lucreze/locuiască acolo este faptul că va fi verificat cazierul judiciar.
Care sunt situaţiile în care viza va fi refuzată:
– Au o condamnare cu închisoare de cel puţin 12 luni.
– Au săvârşit o faptă penală care a cauzat daune grave.
– Sunt recidivişti care dau dovadă de o nesocotire constantă a legii.
– Caracterul, conduita sau cercul lor de apropiaţi înseamnă că prezenţa lor nu va contribui la binele public.