Actual

Măsură fără precedent! În Italia au fost închise toate bisericile catolice

Măsură fără precedent! În Italia au fost închise toate bisericile catolice.  Italienii  au primit o lovitură dură. Toate cele 900 de biserici catolice au fost închise din cauza numărului uriaş de decese, care a ajuns la 1.016, scrie, astăzi, Repubblica.it.

Adjunctul Papei Francisc, cardinalul Angelo De Donatis, a anunţat că decizia e valabilă până pe 3 aprilie. Acesta le-a transmis credincioşilor să nu participe la slujba pe care o va oficia duminică Papa Francisc.

Piaţa Sfântul Petru şi muzeele Vaticanului erau deja interzise turiştilor. Măsurile nu sunt însă şi pe placul Suveranului Pontif.

„Măsurile drastice nu sunt mereu bune. Să ne rugăm Duhului Sfânt să le ofere păstorilor capacitatea de discernământ pastoral, astfel încât să poată furniza măsuri care să nu lase singur poporul sfânt şi credincios al lui Dumnezeu”, a declarat Papa Francisc.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *