Adriana Pistol, directoarea Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP a afirmat, într-o conferină de presă, că persoanele vaccinate scapă de carantină.
Așadar, toți românii care se vaccinează împotriva COVID-19 nu vor mai trebui să stea 14 zile în carantină dacă intră în contact direct cu un bolnav COVID-19.
„Definiţia contactului direct va fi modificată astfel încât cei care s-au vaccinat să nu mai trebuiască să fie carantinaţi, dacă intră în contact cu o persoană infectată cu SARS-COV-2”, a declarat Adriana Pistol.
„E logic ca o persoană vaccinată şi sănătoasă imunologic nu avem de ce să o mai carantinăm. Se vor mai relaxa unele tipuri de măsuri”, a declarat marţi Adriana Pistol.
Totuși, a rămas o nedumerire la care medicii ar trebui să dea o explicație, și anume, de ce persoanele vaccinate mai trebuie să poarte mască din moment ce devin imune față de noul coronavirus și nu mai este nevoie să intre în carantină.
Personalul medical va fi plătit pentru vaccinare! Anunțul făcut de ministrul Sănătății
Ministrul Sănătății a anunțat că se pregătește o ordonanță de urgență în urma căreia personalul medical care se vaccinează împotriva virusului va fi plătit. Această ordonață pregătită de Guvern ar putea intra în vigoare în această săptămână.
„Sumele propuse în ordonanţa de urgenţă – sunt mai degrabă propuneri, pentru că le vom vedea adoptate abia după ce trece de Guvern şi după ce există o discuţie la nivelul Guvernului.
Deja vă pot spune că există discuţii la nivelul ministerelor. Vorbim despre 100 lei pentru medici, cu un bonus pentru medicul coordonator, vorbim despre 50 de lei pentru asistentul medical şi 25 de lei pentru registrator. Vorbim de sume pe oră. Sunt sume brute.
Al doilea aspect este implicarea medicilor de familie. Ne bazăm pe medicii de familie să îşi informeze pacienţii de pe lista fiecăruia, să îi înscrie în platforma de programare şi apoi să monitorizeze orice alte nevoi”,a explicat Vlad Voiculescu.