Social

Măștile neconforme, un pericol real pentru populație. Măsuri severe ale ANPC

Măștile neconforme, un pericol real pentru populație. Măsuri severe ale ANPC

Autoritatea pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a sancționat în urma unor controale încheiate recent aproape 400 de operatori economici care comercializau măști sanitare neconforme.

Printre aceștia se află mari rețele de hipermarketuri și de farmacii.
Ca urmare a deficiențelor constatate inspectorii au oprite de la comercializare aproape 32 de milioane de măști și au decis oprirea definitivă și scoaterea de la vânzare a peste 700 de mii de măști de protecție neconforme.

Printre neregulile constatate se află lipsa totală sau parțială a elementelor de identificare, a traducerii în limba română, absența instrucțiunilor de utilizare sau a marcajului de conformitate. Pe lista companiilor care comercializau și care au fost amendate se află mari rețele de hipermarketuri, de farmacii și de benzinării din România.

Valoarea amenzilor aplicate este de aproape trei milioane de lei.
Ministrul economiei, Virgil Popescu, a anunțat ieri că raportul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor a fost trimis la Parchetul General.

El a mai precizat că sunt peste 16 companii românești care produc măști conforme și care pot acoperi necesarul pe piața internă.

Declarația ministrului Economiei, Virgil Popescu

Măştile neconforme au fost retrase de pe piaţă de către comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, iar raportul cu neregulile constatate şi sancţionate pleacă spre Parchetul General, potrivit ministrului Economiei, Virgil Popescu.

“Aşa cum am mai spus, protejarea populaţiei este prioritară. De aceea, românii au dreptul să ştie că ne preocupăm de acest aspect şi, cu ajutorul celor de la ANPC (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, n.r.), supraveghem piaţa pentru siguranţa fiecăruia dintre noi.(…)

Mesajul meu pentru cetăţeni: măştile neconforme au fost retrase de pe piaţă de către cei de la ANPC şi, mai mult chiar, au fost aplicate şi amenzi celor care nu au respectat legea.

Nu ascundem sub preş nimic, aşa cum sunt obişnuiţi social democraţii să facă! Românii trebuie să ştie că sunt protejaţi. Şi, repet, îi îndemn pe români să caute măşti produse în România, pentru că sunt de calitate, sunt autorizate, sunt acreditate şi sunt cele mai bune de pe piaţă!

Raportul neregulilor constatate şi sancţionate de comisarii ANPC pleacă spre Parchetul General”, a precizat ministrul joi, pe pagina sa de Facebook.