Masti gratuite pentru romani. Atentie, nu sunt pentru toata lumea, ci doar pentru persoanele vulnerabile. Camera Deputaților a hotărât acordarea gratuită, lunară, a unui set de 30 de măști de protecție pentru persoanele vulnerabile.
Documentul inițiat de PSD și de parlamentarii PRO România prevede că măștile vor fi achiziționate de Ministerul Sănătății prin intermediul societății Unifarm. Parlamentarii au atras însă atenția că este foarte important cine va furniza produsele, informeaza Rador.
Deputatul USR, Emanuel Ungureanu: Vrem achiziție de măști cu un traseu foarte clar al firmelor care se înscriu la o licitație transparentă. Este o dovadă de iresponsabilitate să folosești o instituție cercetată de DNA pentru a cumpăra măști, în condițiile în care acest tip de mască a fost vândută în spitale ca fiind FFP 2, fără certificate de conformitate, în condițiile în care erau măști non-medicale.
Liderul de grup al PSD, Alfred Simonis: bligăm guvernul să cumpere măști conform standardelor europene în vigoare și preponderent de la producătorii interni, în măsura în care există. Mă întreb dacă guvernul, care trebuia să pună la dispoziție măști oamenilor amărâți și n-a făcut asta, încălcând legea, iar oamenii aceia au fost amendați de poliție, cine amendează guvernul pentru că nu a pus la dispoziție măștile respective? Adică guvernul are obligație de a pune masca la dispoziție, nu o face, omul e amendat că nu își permite să o cumpere și tot omul plătește.