Actual

Cu cât vor crește pensiile după recalculare? Marius Budăi: „Eu vorbesc pentru fiecare suflet în parte”

Marius Budăi, ministrul Muncii
sursa foto arhiva companiei

Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a abordat subiectul majorărilor pensiilor destinate vârstnicilor din România într-o recentă discuție. Cu toate acestea, acesta a ales să nu ofere detalii despre procentele exacte cu care vor crește pensiile în țară.

„Eu vorbesc pentru fiecare suflet în parte. Vorbim și de diferențe între bărbați și femei. De exemplu, să spunem că o doamnă și un domn au 50 de puncte fiecare. La doamnă se împarte la 32 de ani, în funcție de an și lună, la bărbați se împarte la 35, deci e clar că pensia la bărbat era mai mică. Acum, vom întări principiul de „muncă egală”. În continuare, contează foarte mult și numărul de ani în care s-a contribuit în activitate. Cei care au lucrat 30, 40 de ani, la ei se acordă în fiecare an un punctaj suplimentar”, a transmis Marius Budăi, potrivit RTV.