Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a abordat subiectul majorării pensiilor pentru români. El a dezvăluit sursele de finanțare ale acestor creșteri.
Conform declarațiilor oficiale, finanțarea va proveni din legea bugetului. Oficialul a asigurat că banii necesari vor fi alocati în mod transparent.
Marius Budăi, detalii despre pensii
„O să vedeți la Legea bugetului, când vom aproba legea bugetului până la sfârșitul anului, că acești bani vor fi prinși în buget și se va arăta foarte clar care sunt banii de majorări. Eu am spus foarte clar că, în buget, vor fi banii și asta se va vedea la construcția bugetului. Se duce o întreagă discuție despre un non subiect. Ne-am angajat în această guvernare că vom face bine pentru oameni. Asta trebuie să înțelegeți”, a transmis oficialul.
Marius Budăi a precizat că fondurile vor fi disponibile într-un timp scurt, mai exact, odată cu aprobarea bugetului de stat și al celui al asigurărilor sociale pentru anul 2024.
„Banii sunt în țara noastră, noi chiar nu avem niciun ban în țara asta?”, a spus oficialul.
Se anunță creșteri majore ale pensiilor
Referitor la procentele de creștere a pensiilor, Budăi a realizat o analiză, menționând că există pensii care vor crește cu peste 100%. El a oferit un exemplu practic, indicând că un român cu o pensie actuală de 1.125 de lei va primi 1.281 de lei începând cu 1 ianuarie 2024, iar la 1 septembrie 2024, aceeași persoană ar urma să primească o pensie de 2.340 de lei, având un stagiu de cotizare de 36 de ani.
În încheiere, fostul ministru al Muncii a subliniat că Guvernul încurajează munca, fără a recurge la măsuri extreme precum majorarea vârstei de pensionare.
„Deci cu cât stai în câmpul muncii, nu mergem în extrema cealaltă să spunem că majorăm vârsta de pensionare, să ne înțelegem. Nu se majorează vârsta de pensionare prin legea aceasta, vă arăt că nu există nici un articol. Dar încurajăm munca! Pentru cei care stau mai mult în muncă, vor primi și mai mulți bani!”, a concluzionat Marius Budăi, potrivit Antena3.
Ministrul actual al Muncii, Simona Bucura Oprescu, a confirmat că nicio pensie nu va scădea. Aceasta a adăugat că peste 3 milioane de pensionari din România vor beneficia de majorări ale veniturilor lunare. Potrivit acesteia, creșterile pot varia între 1% și peste 80%, în funcție de punctele contributive, necontributive și de stabilitate. Valoarea punctului de pensie va crește, aducând astfel beneficii tuturor pensionarilor în 2024.