Klaus Iohannis a facut noi declaratii. Iata ce spune presedintele Romaniei despre marirea pensiilor. Potrivit spuselor sale, lege nu poate fi aplicata, caci banii nu exista.
„Dacă rectificarea bugetară va fi modificată în Parlament de PSD, cu măririle aferente de pensii şi salarii, aşa cum îşi doresc social-democraţii, ce veţi face cu legea când va ajunge la dumneavoastră?”, a fost intrebat Klaus Iohannis.
Marirea pensiilor. Klaus Iohannis: „NU POATE fi APLICATA. Banii NU EXISTA”
„Eu cred că această lege, dacă va fi modificată aşa cum susţineţi că există surse care spun, nu poate fi aplicată pentru că banii nu există. Bani există fix atâţia cât a hotărât Guvernul prin rectificarea bugetara fiindcă ei au toate datele şi cunosc situaţia reală. Chiar dacă eu, premierul, Guvernul ne dorim majorări, ele vor fi făcute în ritmul în care bugetul ţării permite aceste majorări și, dacă în Parlament se găseşte o majoritate parlamentară care ignoră realitățile economice ale României, nu se va schimba nimic. Ba, mai mult, exista o decizie CCR care spune foarte clar că nicio majoritate parlamentară nu poate decide în detrimentul finanțelor publice ale ţării. Lucrurile sunt destul de clare!”, a spus Klaus Iohannis, potrivit DCnews.