Marina Almășan, cea care ia fost soție lui Victor Socaciu, a făcut mărturisiri, în exclusivitate pentru DC News, despre relația pe care a avut-o cu fostul ei soț. Ea spune că nu mai contează al cui soț a fost și cum s-a terminat totul, lumea trebuie să știe că a murit un mare artist.
Marina Almășan, despre Victor Socaciu: „Nu are cum să te lase rece”
„Am împărțit 16 ani împreună și este destul de mult. Avem un copil împreună, avem o mulțime de proiecte pe care le-am dus la finalizare împreună. Eu am ținut foarte mult la el și chiar dacă în ultima perioadă ne-am întâlnit mai mult prin tribunale, într-un moment ca ăsta îți revin în minte lucrurile frumoase care te leagă de omul respectiv.
Almășan: Numele de Victor Socaciu va merge mai departe
În primul rând, a murit un mare artist. Nu mai contează al cui soț a fost și cum s-a terminat totul. A murit un mare artist pe care lumea l-a iubit. Cântecele lui rămân, are un fiu care îi poartă numele. Numele de Victor Socaciu va merge mai departe. Suntem marcați, deși a fost un final previzibil. El era foarte bolnav, însă deznodământul nu are cum să te lase rece. Îi doresc drum lin spre stele de unde să-i vegheze pe cei pe care i-a iubit“, a declarat, pentru DC News, Marina Almășan.
Născut pe 14 ianuarie 1953 la Brașov, Victor Socaciu a provenit dintr-o familie de oameni simpli, dar „foarte deschiși”, după cum spunea chiar artistul în biografia sa, unde a mărturisit că era atât de impresionat de romanțele pe care i le cântau părinții săi, încât se ascundea sub masă și plângea – chiar dacă nu înțelegea ce însemna o iubire trecută.
Mircea Florian mi-a atras atenția asupra folk-ului autohton
„Atracția mea față de folk a început în anul 1972, când l-am auzit la radio pe Mircea Florian cântând. El a fost cel care mi-a atras atenția asupra folk-ului autohton.
Mai citeam despre folk în revistele din acele vremuri. Și am început să scriu și eu cântece. Cred că era locul în care mă puteam desfășura cel mai bine. Când eram în liceul, scrisesem un cântec care se numea „Frizerul”.+ Asta ca reacție la faptul că directorul școlii, de câte ori făceam un pocinog, ne tundea pe toți. Asta era măsura disciplinară pe care o lua. Și eu am scris atunci cântecul „Frizerul” și, bineînțeles că am devenit figura centrală a liceului, fiindcă era chiar un act de curaj să protestezi pe vremea aceea, și mai ales, să dai în director să să-l iei la mișto…”, spunea Socaciu.
