Social

Marele anunț despre burse! Elevii vor primi sume mari de bani

Situația burselor școlare, sursa foto infofinanciar
Sursă foto: infofinanciar.ro

Începând cu noul an școlar din septembrie 2023, elevii de gimnaziu și liceu se vor bucura de o serie de schimbări semnificative în ceea ce privește bursele acordate conform prevederilor Legii Învățământului Preuniversitar.

Această revizuire a sistemului de burse are ca scop sprijinirea performanței academice, a nevoilor sociale și a domeniilor tehnologice în rândul elevilor.

Cea mai mare bursă va fi de 700 de lei

Bursele de studiu și performanță, care erau acordate anterior, vor fi eliminate pentru a face loc noilor burse de excelență pentru elevii olimpici de nivel I și II. Aceste burse vor avea valori generoase, cuprinse între 700 și 3000 de lei lunar, în funcție de rezultatele obținute în competițiile școlare internaționale, campionate sportive școlare și Jocurile Olimpice în colaborare cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român.

Celelalte trei categorii distincte de burse – merit, sociale și tehnologice – vor înlocui bursele de studiu și performanță. Bursa de merit va cunoaște o creștere semnificativă, ajungând la 450 de lei lunar, în timp ce bursa socială va fi majorată până la 300 de lei lunar. De asemenea, elevii înscriși în licee cu profil tehnic vor beneficia de o nouă bursă tehnologică în valoare de 300 de lei lunar. De asemenea, mamele minore reintegrate în procesul de învățământ vor primi o bursă lunară în sumă de 700 de lei.

Noile valori minime pentru fiecare categorie de bursă au fost stabilite prin intermediul noii Legi a Învățământului Preuniversitar și vor intra în vigoare începând cu anul școlar 2023-2024. Valoarea minimă a acestor burse a fost stabilită conform noilor prevederi legislative și urmează să fie aprobate printr-un ordin emis de ministrul educației, în funcție de propunerile făcute de Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (CNFÎP).

Aceste schimbări vizează să răsplătească excelența în diverse domenii, să sprijine nevoile sociale și să promoveze educația tehnologică. Noile categorii de burse de merit, sociale, tehnologice și excelență pentru olimpici vor aduce beneficii palpabile elevilor, recompensându-i pentru eforturile lor și promovând în același timp performanța școlară și implicarea în competiții internaționale.

Cum vor arăta noile burse?

Noile prevederi legislative arată că în medie, bursele cresc cu între 100-150 de lei.

a) bursă de merit – 450 lei/lună; (n. red. crește de la 200 de lei cât este în prezent)

b) bursă socială – 300 lei/lună; (n. red. crește de la 200 de lei, cât este în prezent)

c) bursă tehnologică – 300 lei/lună – în prezent nu există acest tip de bursă.

Valoarea burselor poate fi suplimentată de către consiliile de administrație a unităților de învățământ în funcție de:

a) sume alocate de autoritățile administrației publice locale;

b) alte venituri obținute potrivit legii,