Marea Britanie a făcut anunțul. Autorităţile britanice vor introducerea unui nou sistem de imigraţie de anul viitor, care va pune capăt liberei circulaţii pentru cetăţenii din UE. Noul sistem de imigrație dorit de Autorităţile britanice va încuraja angajatorii să investească în forţa de muncă locală.
Dreptul cetățenilor Uniunii Europene de a munci și studia liber în Marea Britanie încetează începând cu 1 ianuarie. Atunci va intra în vigoare un sistem nou, bazat pe puncte, care se va aplica tuturor, indiferent de țara de origine. Astfel, cei care doresc să se mute în Marea Britanie vor trebui să obțină minim 70 de puncte. Criteriile pentru a obține acest punctaj sunt legate de cunoașterea limbii engleze sau oferte de muncă din partea unui angajator britanic recunoscut, salariul minim trebuie să fie de 25.600 de lire sterline pe an. Pentru muncitorii necalificați imigrarea în Marea Britanie va deveni extrem de dificilă începând de anul viitor. Ministrul de interne britanic, Priti Patel, a explicat într-o vizită de lucru ce se urmărește prin noul sistem de imigrație, notează RRA.
„Să-i atragem pe cei mai talentați și mai buni din lume, oameni care să aducă contribuții economiei şi țării noastre indiferent de unde provin”, Priti Patel.
De anul viitor și studenții care vor să învețe în Marea Britanie vor trebui să treacă prin același sistem de imigrație. Printre altele, ei vor trebui să dovedească faptul că stăpânesc bine limba engleză și că au asigurat un loc la o universitate britanică.