Actual Social

Marcel Ciolacu vine cu noutăți privind pensiile și salariile românilor

Marcel Ciolacu, premierul României
Arhiva infoactual.ro

„Atât pensiile cât și salariul minim se vor mări”, a anunțat președintele PSD Marcel Ciolacu, în urmă cu puțin timp.

Subiectul ratei inflației care a crescut la 15,9% în luna septembrie, după ce în august era de 15,3% a fost dezbătut de Marcel Ciolacu, președintele PSD,  în cadrul podcastului EVZ Capital, “România lui Cristache”, moderat de Ionuț Cristache, în cadrul căruia a discutat și despre cum pot face față pensionarii prețurilor crescute.

Anul 2023 va veni cu o creștere a punctului de pensie

Astfel, referitor la pensii, președintele PSD i-a asigurat pe pensionari că anul 2023 va veni cu o creștere a punctului de pensie. Iar această creștere ar fi de aproximativ 10% (ceea ce înseamnă ca va fi sub nivelul inflației). Ciolacu a mai precizat, de asemenea, că s-au identificat sursele de finanțare care să susțină majorarea pensiilor:

„Trebuie mărite și pensiile și salariul minim, de la 1 ianuarie. Trebuie să găsești un echilibru macroeconomic. Eu cred că vom găsi soluțiile cele mai bune fără să intrăm în cifre. Una e rata inflației lunară, alta anuală. Trebuie găsit echilibru, trebuie să avem ultima rectificare bugetară, de obicei are loc la sfârșitul lui noiembrie, în momentul acela ai toate cifrele și poți să iei deciziile cele mai bune”.

„Atât pensiile cât și salariul minim se vor mări de la 1 ianuarie. Germania vrea să întoarcă un pachet social de 200 milioane de euro”.

Marcel Ciolacu consider că 10% este un minim

Astfel, președintele PSD  a declarat: „Este un minim! Eu consider că este un minim. Pentru salarii, minimul este legea, adică rata inflației, dar se pune rata de un an de dinainte. Construcția bugetului o faci cu anul în curs. Vom lua decizia cea mai sustenabilă. În momentul acesta nu gestionezi doar economia României”.

Majorarea se va acorda în funcție de cota de contribuție

„Cu cât ai contribuit la fondul de pensii, cu atât ți se va aplica mărirea procentual. Am cerut ministrului Muncii și Finanțelor să vină cu o statistică foarte clară pe venituri pe familii”.

Asta înseamnă că pensiile speciale nu vor cunoaște o creștere substanțială pentru că vor fi eliminate toate sporurile și indemnizațiile care sunt cuprinse în ele.

„Pensiile din armată nu sunt pensii speciale, sunt pensii ocupaționale, ele se găsesc peste tot prin lume. Va fi o negociere la Bruxelles pentru a modifica acel 9,4% (pragul asumat de România ca impact al pensiilor în PIB în PNRR, n.r.). Am fost și am vorbit cu comisarul Schmit pe acest subiect și vom continua aceste discuții. E clar că s-a modificat contextul, sunt necesare anumite modificări respectând mecanismul UE. Asta nu înseamnă că cineva va modifica din PNRR vreo reformă. Discutăm despre abordarea și aplicarea acestor reforme”, a subliniat Marcel Ciolacu.

Ciolacu a explicat

O mărire cu un anume procent (oricare ar fi acesta) a pensiilor, ar face ca bătrânii cu venituri mici să primească o creștere nesemnificativă, în timp ce pensionarii speciali ar putea câștiga mii de lei. Iar, pentru a evita o astfel de situație, în cazul fiecărei pensii se va calcula contribuția efectivă și doar acesteia i se va aplica procentul de majorare, a menționat în mod expres Marcel Ciolacu, președintele PSD.