Actual

Marcel Ciolacu n-a uitat Epoca Ceaușescu și ce a spulberat-o: „Oamenii nu ne-au ales ca să aducem iarăşi raţionalizări”

Marcel Ciolacu n-a uitat Epoca Ceaușescu și ce a spulberat-o: „Oamenii nu ne-au ales ca să aducem iarăşi raţionalizări”

Mesajul liberalului Rareş Bogdan are o susţinere neaşteptată. Aceasta vine chiar de la preşedintele PSD, Marcel Ciolacu care a afirmat că, după ce a trăit în perioada comunismului, el nu va cere populaţiei, ca demnitar al României, să stingă becurile, economia la electricitate fiind o chestiune care ţine de decizia personală. Rareş Bogdan le ceruse zilele trecute tinerilor liberali să nu facă economii, să se spele şi să nu stingă lumina, aşa cum transmit anumite oficalităţi de la Bruxelles.

Mesaj tranşat din partea lui Marcel Ciolacu: Oamenii nu ne-au ales ca să aducem iarăşi raţionalizări

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că, după ce a trăit în perioada comunismului, el nu va cere populaţiei, ca demnitar al României, să stingă becurile, economia la electricitate fiind o chestiune care ţine de decizia personală. El anunţă că va face o propunere în Parlament pentru ca cei care depăşesc plafonul de consum de 255 de kilowaţi lunar să plătească preţul pieţei pentru consumul care depăşeşte acest plafon, iar până în 255 de kilowaţi să se aplice compensarea.

Marcel Ciolacu a catalogat drept ”o aberaţie” ideea de a cere populaţiei să limiteze consumul la energie electrică, precizând că politicienii sunt cei care trebuie să găsească soluţii în această privinţă, mai ales că România are o situaţie mult mai bună în ceea ce priveşte producţia de energie prin comparaţie cu alte state.

”Am trăit în acea perioadă a comunismului, când s-au făcut, totuşi, nişte investiţii majore în sistemul de distribuţie, de producţie, de furnizare. România, în acest moment, la energie electrică, cât produce, atât consumă. Oamenii nu ne-au trimis în aceste funcţii de demnitari ai statului român ca să aducem iarăşi raţionalizarea şi … În cazul în care cineva doreşte să facă economie, e un lucru foarte bun, dar e o decizie personală, care ţine de bugetul familiei. Eu nu pot să le cer românilor să vină să facă vreo economie, să stingem becuri. Există şi alte state în Uniunea Europeană care nu sunt la capacitatea României. Nu avem o independenţă energetică, dar nici eu nu i-am pus pe ultimele două guverne să închidem mine şi să venim cu nişte aberaţii… o sarabandă de greşeli. Tot răul care se întâmplă în acest moment – haideţi să fim corecţi, fără să atac pe nimeni personal, coaliţia – este de la o liberalizare a preţurilor în energie total haotică, fără niciun fundament. (…) Eu nu am fost ales de oameni să vin să le schimb modul de viaţă. Dacă doresc şi îşi permit să plătească… ”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni seară, la România TV.

Liderul social-democrat a spus că ”anumiţi care au fost implicaţi în această liberalizare se luptă să rămână lucrurile la fel”. 

Ciolacu a anunţat că va face o propunere în Parlament pentru ca cei care depăşesc plafonul de consum de 255 de kilowaţi lunar să plătească preţul pieţei pentru consumul care depăşeşte acest plafon, iar până în 255 de kilowaţi să se aplice compensarea.

”90% dintre consumatorii casnici se încadrează în aceşti 255 (kilowaţi lunar – n.r.). În momentul acesta, o să propunem colegilor din Parlament doar pentru diferenţa între 255 şi 300 să plăteşti preţul întreg. Trebuia o abordare mai corectă din acest punct de vedere şi se poate face”, a mai spus Ciolacu.

Oficialul PSD a dat asigurări că România nu se va confrunta cu lipsa energiei electrice.

”Poveştile că rămâne România fără energie sunt pentru adormit copiii, nu va rămâne România fără energie”, a dat asigurări preşedintele Camerei Deputaţilor.