Valeriu Gheorghiță, coorodonatorul campaniei de vaccinare împotriva coronavirusului din România, a anunțat astăzi, 18 mai 2021, că va fi organizat un maraton de imunizare anti-COVID pentru copii, în zilele de 31 mai și 1 iunie.
Maraton de vaccinare pentru copii!
„Intenționăm să organizăm în perioada 31 mai-1 iunie, pentru că este Ziua internațională a copilului, un maraton la nivel la nivel național pentru vaccinarea copiilor din grupa de vârstă 16-18 ani, însă dacă până la acel moment vom avea și autorizarea pentru grupa de vârstă 12-15 ani avem în plan această activitate de vaccinare”, a declarat Valeriu Gheorghiță.
Minorii se vor prezenta la vaccinare însoțiți de părinți
Medicul militar a mai preciat că minorii se vor prezenta la vaccinare însoțiți de părinți.
„Ne-am dori să funcționeze neîntrerupt cel puțin 24 de ore, încât să dăm posibilitatea unui număr cât mai mare de tineri, de copii, de adolescenți, să se poată prezenta în centrele de vaccinare evident însoțiți de un aparținător, de tutorele legal, părinți, bunici”, a adăugat Valeriu Gheorghiță.
Adolescenții se pot vaccina și până atunci, însă în data de 31 mai și 1 iunie, ei vor avea prioritate în centrele de vaccinare, potrivit Antena 3.