Actual

Mandatele aleşilor locali, prelungite în Parlament până la 1 noiembrie 2020

Mandatele aleşilor locali, prelungite în Parlament până la 1 noiembrie 2020. Luni, 15 iunie, Camera Deputaților a votat prelungirea pentru mandatele aleșilor locali până pe 1 noiembrie.

În favoarea acestui proiect s-au pronunțat PSD, USR, UDMR și PMP. PNL s-a abținut de la vot. Documentul urmează să fie transmis pentru promulgare președintelui României.

Propunerea potrivit căreia executivular urma să stabilească în continuare data alegerilor cu cel puțin 60 de zile înainte de votare a fost respinsă. Liberalii au criticat această decizie.

„Stabilirea datei alegerilor prin lege organică este neconstituțională și încalcă unele prevederi ale Codului administrativ. Se deschide din nou Cutia Pandorei, în care o majoritate parlamentară, la un moment dat, care poate fi conjuncturală, ia din atribuțiile președintelui, ia din atribuțiile guvernului şi începem o chestie care încalcă separația puterilor în stat”, a declarat Florin Roman, deputat PNL, conform RADOR.

Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, a atras atenția că proiectul trebuie adoptat de Parlament. În contextul în care mandatele aleșilor locali expiră la 21 iunie.

„Din ceea ce cunosc eu, și am citit motivarea Curţii Constiţionale, eu am dedus faptul că atât guvernul, cât și parlamentul pot, și unii, și alții, să dea data alegerilor”, a spus acesta conform sursei citate.

Documentul prevede că mandatele aleșilor locali se prelungesc până la 1 noiembrie. Data alegerilor locale se stabilește cu cel puțin 60 de zile înaintea votării prin lege organică. Se permite depunerea electronică a candidaturilor, precum și reducerea la jumătate a semnăturilor de susținere necesare.