Moștenitorul tronului britanic i-a adus duminică un omagiu reginei Elisabeta a II-a, cu ocazia Jubileului de Platină, care sărbătoreşte „realizarea remarcabilă” de a împlini 70 de ani de domnie pe tronul Marii Britanii. El a spus că regina continuă să facă istorie – și a făcut din Commonwealth o forță importantă pentru bine. „Și mai era timp pentru distracție printre activităţi”.
”Mami, râzi şi plângi cu noi toţi” – omagiu adus de Prinţul Charles mamei sale, Regina Elizabeth a II-a
„Râzi şi plângi cu noi şi, cel mai important, ai fost acolo pentru noi, în aceşti 70 de ani”, a spus Charles.
El a adăugat că servirea publicului este ceea ce „o trezeşte pe mama dimineaţa” şi i-a mulţumit în numele lumii.
Prinţul Charles a vorbit şi despre tatăl său, Ducele de Edinburgh, decedat anul trecut, despre care a spus că i-ar fi plăcut spectacolul.
Ultima zi a sărbătoririi Jubileului de duminică se va încheia cu o paradă uriaşă lângă Palatul Buckingham.
Petreceri de stradă vor avea loc, de asemenea, în Marea Britanie, în ceea ce se numeşte The Big Jubilee Lunch.
Regina nu a asistat la concertul de sâmbătă, dar a deschis spectacolul apărând într-un sketch înregistrat cu Ursuleţul Paddington.
Zâmbind şi râzând la masa ei de ceai, ea şi-a deschis geanta pentru a dezvălui că ţinea în ea un sandviş cu marmeladă – gustarea preferată a celebrului urs.
22.000 de oameni au asistat la concertul de la Tha Mall
Programul Jubileului de Platină din Marea Britanie a inclus, ieri seară, un grandios concert de muzică pop în faţa palatului Buckingham. Regina Elisabeta a lipsit din nou, dar a apărut, totuşi, în faţa publicului într-un scurt şi încântător film în care l-a avut ca partener pe ursuleţul Paddington. La concertul de la Tha Mall au asistat 22.000 de oameni şi au cântat, printe alţii, Sir Elton John, George Ezra, Craig David, Duran Duran, Alicia Keys, Sam Ryder şi Sir Rod Stewart.