Lifestyle

Maica Tereza, 10 sfaturi faimoase. „Unii oameni apar în viața ta ca o binecuvântare. Alții, ca o lecție”

Maica Tereza, 10 sfaturi faimoase. „Unii oameni apar în viața ta ca o binecuvântare. Alții, ca o lecție”

Maica Tereza, 10 sfaturi faimoase. „Unii oameni apar în viața ta ca o binecuvântare. Alții, ca o lecție”.

Este una dintre cele mai cunoscute persoane religioase de pe mapamond. Și-a dedicat viața umanității și i-a ajutat pe oamenii fără posibiltăți materiale sau bolnavi, nu doar cu ajutoare materiale ci și cu cuvinte mângâietoare.

Maica Tereza, pe numele de botez Agnes Gonxha Bojaxhiu, s-a născut la 26 august 1910, la Skopje. Părinţii săi erau de origine albaneză, catolici. La vârsta de 12 ani a simţit prima chemare către viaţa religioasă, iar şase ani mai târziu, la 18 ani, în 1928, a părăsit oraşul natal pentru a se alătura călugăriţelor irlandeze de Loreto.

S-a dedicat în întregime semenilor săi, îngrijind copii şi alinând suferinţe, a deschis o şcoală în aer liber şi o casă pentru cei fără adăpost şi a convins autorităţile locale să facă donaţii pentru această cauză. Prin eforturile Maicii Tereza, milioane de bolnavi şi muribunzi au primit adăpost şi au fost trataţi în dispensare mobile sau în clinici specializate şi sute de mii de copii abandonaţi au fost îngrijiţi şi daţi spre adopţie.

În 1979, Maica Tereza a primit Premiul Nobel pentru Pace

În octombrie 1950, a întemeiat, sub numele de Misionarele Carităţii, o nouă congregaţie religioasă în Arhidioceza Calcuttei. La începutul anilor ’60, au fost trimise surori şi în alte părţi din India, iar în 1965, Misionarele Carităţii a devenit o Familie Religioasă Internaţională, printr-un decret al papei Paul al VI-lea.

În 1979, Maica Tereza a primit Premiul Nobel pentru Pace, pentru întreaga sa operă de caritate.  A murit în 5 septembrie 1997 şi a fost înmormântată în sediul central al congregaţiei Misionarele Carităţii din Calcutta, mormântul său devenind în scurt timp loc de pelerinaj pentru creştinii din lumea întreagă, conform biography.com.

La 4 septembrie 2016, Maica Tereza a fost canonizată de Biserica Romano-Catolică, în cadrul unei ceremonii oficiate de către papa Francisc în Piaţa Sfântul Petru din Roma.

„Sunt albaneză după sânge, indiancă după cetăţenie. În ce priveşte credinţa mea, sunt o soră catolică. După vocaţie, aparţin lumii. Dar în ce priveşte inima mea, aparţin cu totul Inimii lui Isus”, declara adesea Maica Tereza.

Iată 10 dintre cele mai faimoase sfaturi care au aparținut Maicii Tereza

  1. Trec o singură dată prin viață. Tocmai de aceea, orice lucru bun pe care îl pot face trebuie să-l fac acum. Pentru că nu voi mai trece din nou pe aici.
  2. Dincolo de orice reuşită e o altă încercare. Cât timp trăieşti, simte-te viu. Dacă ţi-e dor de ce făceai înainte, fă-o din nou. Nu te pierde printre fotografii îngălbenite de timp. Mergi mai departe când toţi se aşteaptă să renunţi. Nu lăsa să se tocească tăria pe care o ai în tine. Fă în aşa fel încât, în loc de milă, să impui respect. Când nu mai poţi să alergi, ia-o la trap. Când nu poţi nici asta, ia-o la pas. Când nu poţi să mergi, ia bastonul. Însă nu te opri niciodată.
  3. La Dumnezeu nu se intră decât pe uşa pe care scrie „dragoste”.
  4. Este foamete pe pământ, nu pentru că ar lipsi pâinea, ci fiindcă nu reuşim să-i săturăm pe cei bogaţi.
  5. Dacă nu poţi să hrăneşti o sută de oameni, atunci hrăneşte unul singur.
  6. Una dintre cele mai grave boli pe lumea asta este să nu însemni nimic pentru nimeni.
  7. Cu cât avem mai puţin, cu atât dăm mai mult. Pare absurd, dar aceasta este logica dragostei.
  8. Ce poţi să faci pentru a aduce pacea în lume? Du-te acasă şi iubeşte-ţi familia!
  9. Unii oameni apar în viața ta ca o binecuvântare. Alții, ca o lecție.
  10. Vorbele bune pot fi scurte şi repede rostite, dar ecoul lor este nesfârşit.