Marile companii de afaceri ce operează la nivel global consideră drept cea mai mare amenințare la adresa economiei mondiale în acest moment o reprezintă tensiunile geopolitice, este concluzia celui mai recent sondaj Oxford Economics.
Mai precis, aproximativ 36% dintre companiile chestionate consideră că tensiunile geopolitice, cum ar fi problemele legate de Taiwan, Coreea de Sud și relația Rusia-NATO, sunt principalul risc în acest moment.
Treaba e pe bani
Un sondaj similar efectuat în aprilie constata, în schimb, că aproape jumătate dintre respondenți vedeau drept cel mai important risc pe termen scurt fie posibilitatea unei înăspriri semnificative a ofertei de credite, fie posibilitatea unei crize financiare în general.
Cel mai recent sondaj global de risc pentru trimestrul al treilea 2023 a cuprins 127 de companii. Sondajul s-a desfășurat între 6 și 27 iulie anul acesta.
Datele „confirmă” că percepțiile asupra riscurilor financiare s-au schimbat semnificativ pentru mediul de afaceri, comentează Jamie Thompson, unul dintre autorii cercetării. „Tensiunile geopolitice sunt acum principala îngrijorare, atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu”, spune el.
Ce ne înconjoară
Rezultatele studiului capătă o importanță deosebită, dacă luăm în considerare mediul internațional care provoacă nesiguranță pentru companii:
– Relațiile dintre Washington și Beijing s-au deteriorat, atingând cel mai scăzut nivel din ultimii ani. Tensiunile au escaladat după ce Statele Unite au doborât un presupus balon de supraveghere chinez care zbura deasupra spațiului aerian al SUA.
– În ceea ce privește Taiwanul, China insistă că problema este o chestiune internă și a avertizat SUA că Taiwanul constituie o „linie roșie”. Beijingul consideră insula autoguvernată democratic parte a teritoriului său.
– Săptămâna trecută, administrația Biden a anunțat un pachet de ajutor militar pentru Taiwan în valoare de circa 345 de milioane de dolari, potrivit Reuters, iar acest demers este văzut ca fiind de natură să enerveze China.
– Între timp, invadarea Ucrainei de către Rusia a tensionat relațiile Kremlinului cu NATO. Extinderea alianței militare este un „steag roșu” pentru președintele rus Vladimir Putin, care susține că primirea Kievului în NATO ar reprezenta o amenințare la adresa securității naționale a Moscovei.
Lupta cu inflația
Potrivit sondajului, companiile încă văd inflația ridicată drept un „risc semnificativ pe termen scurt”, totuși, acum par mai încrezătoare că problema se va tempera în cele din urmă.
„Așteptările respondenților cu privire la inflația prețurilor de consum la nivel mondial vizează o rată de 3,7% în 2024, cu 0,2 puncte procentuale sub ultima noastră prognoză de referință”, spune Thompson. „Inflația preconizată pe termen mediu a scăzut semnificativ, relaxând creșterile observate în ultimii doi ani”, adaugă el.
Sondajul a evidențiat, de asemenea, reducerea preocupărilor legate de riscurile asociate sistemului bancar. Însă aceste probleme continuă să suscite un nivel ridicat de îngrijorare. Aproximativ 30% dintre respondenți consideră în continuare printre principalele riscuri pe termen scurt fie o înăsprire semnificativă a ofertelor de creditare, fie o criză financiară totală.
Îngrijorări cu privire la viitor
Riscurile geopolitice sunt un factor de îngrijorare pentru companii și pentru următorii cinci ani. Peste 60% dintre respondenți le consideră un „risc foarte important” pentru economia globală.
„După cum s-a raportat trimestrul trecut, mai mult de trei cincimi dintre respondenți văd riscurile geopolitice ca fiind un risc foarte important pentru economia globală pe termen mediu”, notează Thompson. „Intensificarea tensiunilor geopolitice ar putea cauza o deglobalizare semnificativă a comerțului și a sistemului financiar”.
Deglobalizarea este al treilea risc care pare să îngrijoreze companiile în ultimul sondaj. Este considerat un „risc foarte important” de 23% dintre respondenți.
De asemenea, aproximativ 25% consideră că reducerea prea devreme a ratelor dobânzilor se numără printre principalele riscuri potențiale. În China, companiile întrevăd „șanse mai mici de redresare”.