Lifestyle

MAI schimbă macazul. Reformă după 30 de ani în structuri

MAI schimbă macazul. Reformă după 30 de ani în structuri

MAI are un plan de reformă în discuție cu sindicatele, reformă care se dorește ca la 30 de ani de la Revoluție să echilibreze sistemul MAI, astfel încât în prim plan să fie reorganizarea sistemului care să permită o funcționare optimă.

În acest sens, s-u făcut solicitări de către președintele Ionel Babuș, alături de care au participat mai mulți șefi de sindicate, să vină în sprijinul ministerului cu idei pe care să le pună în practică.

Este pentru prima dată în cei 30 de ani încoace când se schimbă  paradigma

„Astăzi, la nivelul MAI, a avut loc o nouă ședință de lucru, dintre secretarul de stat pe teme de dialog social și reprezentanții federației pe care o reprezint FSDPR, condusă de președintele Ionel Babuș, alături de care au participat mai mulți șefi de sindicate, printre care Iulian Surugiu – preşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, Elvis Măceșanu – președintele Sindicatelor Polițiștilor din Dolj, precum și alți colegi. Este pentru prima dată în cei 30 de ani încoace când se schimbă  paradigma. La fel ca și celelalte sindicate, FSDPR cere reforma MAI!”, a declarat Ciocan.

Ciocan: împreună să înceapă reforma mult dorită

Dacă până acum, toate sindicatele au militat pentru drepturile lucrătorilor, acum Federația a solicitat, în mod imperativ, directorilor generali și directorilor din aparatul central al Ministerului de Interne să se implice umăr la umăr cu domnul ministru Lucian Bode și cu secretarii de stat, responsabili de destinele Ministerului pentru ca împreună să înceapă reforma mult dorită! În concret, au fost 6 puncte de discuție, dar toate converg către următorul lucru: S-a solicitat ca fiecare structură, începând cu aparatul central, să își facă, în mod obiectiv, propriul audit cu fiecare lucrător pentru o eficiență maximă, să nu mai fie timpi morți, să existe orizont de activitate circumscris performanței”, a mai spus Christian Ciocan.

„S-a solicitat o echilibrare a sistemului. Dacă unele structuri au sute de oameni în aparatul central, trebuie evaluat fiecare om în parte și acolo unde nu se justifică activitatea oamenilor respectivi aceștia nu vor fi dați afară, ci vor fi relocați în alte zone unde este nevoie de ei, în funcție de competență. Apoi, FSDPR a cerut ca în Ministerul de Interne să ajungă oameni doar după ce au acumulat un bagaj de cunoștințe și experiență care să le permită să deruleze activitatea la acest nivel, adică nu direct din școală să ajungă în aparatul central. Dacă școlile de agenți de poliție aveau înainte o perioadă de timp, de 2 ani de zile, în care se făceau proceduri, se învățau norme juridice etc., acum timpul, pe fondul deficitului de personal, s-a redus la 6 luni. Din acest motiv, apar și problemele din stradă semnalate de cetățeni”, a subliniat Ciocan.

Președintele Babuș a cerut ca toată lumea să facă corp comun cu secretarul de stat

„Mai mult, FSDPR a venit cu propuneri concrete sub formă de documente. Președintele Surugiu a înaintat secretarului de stat, domnul Păduraru, responsabil pe dialog social, documentația pe care s-a discutat încă de la nivelul anului 2019. Președintele Babuș a cerut ca toată lumea să facă corp comun cu secretarul de stat, un om cu experiență. De asemenea, s-a solicitat o continuitate în MAI deoarece lucrurile se iau de la capăt atunci când se schimbă garnitura ministerială. S-a mai discutat despre optimizarea cheltuielilor – bani de chirie pe care îi obțin polițiștii și care însumează într-un an zeci de milioane de euro. În urma discuțiilor cu sindicatele, s-a cerut ca toate revendicările să se regăsească într-un material amplu care să fie prezentat domnului ministru Lucian Bode, care chiar a venit să facă treabă. Sindicatele își manifestă ajutorul concret, în mod public, sunt împreună cu ministrul de Interne astfel încât reforma să nu mai întârzie nicio clipă”, a menționat Ciocan.

Ei au cunoștințe de psihologie generală, însă trebuie să aplice psihologie de nișă

„Un alt aspect extrem de important a fost despre psihologii din MAI. Există situații în care unor polițiști li se ia arma din dotare, pe fondul intervenției unor psihologi. S-a cerut ca toți psihologii să fie evaluați și reforma să înceapă cu ei. Ei au cunoștințe de psihologie generală, însă trebuie să aplice psihologie de nișă, obiectivată pe activitatea lucrătorilor din MAI! Mai mult, opiniile lor să nu fie asimilate altor specialități, precum psihiatria! Nu au niciun fel de legătură!”, a arătat Ciocan.

„În concluzie, FSDPR solicită în mod imperativ directorilor generali și directorilor din aparatul central să facă urgent evaluări, să vină cu propuneri și să pornească reforma! Ministrul de Interne și-a manifestat toată deschiderea. Are nevoie  de ajutor concret. Din acest motiv, pentru prima dată în 30 de ani, a solicitat decidenților să fie responsabili și implicați!” a zis Ciocan.

Repet! Este nevoie de asanare legislativă

„Țin să menționez și subiectul salarizării polițiștilor, un alt punct de pe ordinea de zi. Este nevoie de modificarea bazei de calcul, bază de calcul care este reprezentată de un decret din 1957, de pe vremea lui Gheorghiu Dej. Repet! Este nevoie de asanare legislativă deoarece legislația românească beneficiază de acte normative care vin și din secolul trecut, care au fost amendate, republicate șamd. Dacă deschizi o lege, o vezi colorată cu pasaje cu roșu, cu galben, cu verde. Ei bine, trebuie să avem legi foarte clare, în acord cu Constituția”, a conchis Christian Ciocan, pentru DC News.