Mai multe persoane au fost reținute de polițiști după scandalurile de la Bucureşti, Săcele și Hunedoara. Șeful Poliției, chestorul principal Liviu Vasilescu, a precizat că anchete continuă și vor fi trase la răspundere toate persoanele implicate. 23 de persoane au fost reținute de polițiști după scandalurile de la Bucureşti, Săcele și Hunedoara, petrecute în timpul sărbătorilor pascale.
Liviu Vasilescu: ”Până la acest moment, la Hunedoara s-a dispus măsura arestării preventive față de patru persoane; la Brașov s-a dispus reținerea a opt persoane, iar la Bucureşti, până în acest moment, s-a dispus măsura reținerii pentru 11 persoane, care vor fi prezentate cu propunere de arestare preventivă. În toate aceste cazuri, cercetările continuă sub coordonarea unităților de Parchet competente. De asemenea, în cazurile în care au fost identificați minori la fața locului, colegii mei au notificat direcțiile de asistență socială și protecția copilului. Totodată, au fost aplicate peste 50 de sancțiuni contravenționale persoanelor care au participat la aceste evenimente, însă, așa cum am spus, verificările sunt în curs și toți cei implicați vor fi trași la răspundere.”
Șeful Poliției a mai subliniat însă că, în acest an, de sărbătorile pascale infracționalitatea a scăzut cu 17% față de anul trecut, iar faptele comise cu violență s-au redus cu 47%. În ultimele 72 de ore, oamenii legii au intervenit la peste 10.000 de acțiuni și au aplicat 24.000 de amenzi, dintre care peste 14.000 pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare.