Descinderi de amploare în județul Timiș, la hoții de lemne! Zeci de suspecți au fost reținuți, dar și clienții lor, care știau că achizionau lemne furate.
Acțiunea a avut loc în sudul județului, fiind percheziționate 41 de locații. Sub coordonarea de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făget, la percheziții au participat polițiști lugojeni, dar și de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Timiș. Oamenii legii anchetează fapte de tăiere ilegală de arbori în formă continuată, dar și de tăinuire.
Au fost reținute 11 persoane din cele 45 care sunt implicate într-un fel sau altul în acest dosar. Toate aceste persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 56 de ani, sunt urmărite penal.
Două grupări de hoți de lemne
Cercetările au scos la iveală faptul că pe 17 octombrie 2021, de pe o parcelă de teren împădurită situată în extravilanul localităţii Bara au fost tăiaţi şi sustraşi mai mulţi arbori. Ulterior, polițiștii au aflat că fapta a fost comisă de mai multe persoane din comunele Bara şi Balinţ, care se ocupă cu furtul de lemne, acestea fiind constituite în două grupări infracţionale nestructurate.
Cele două grupări, în perioada 2021 – 2022, au sustras în mod repetat material lemnos din afara fondului forestier naţional, din comunele Bara, Balinţ şi Secaş, pe care l-a vândut la diferite persoane, atât din aceste comune, cât şi din localităţile învecinate.
În urma activităţilor desfăşurate au fost indisponibilizaţi 162,33 metri cubi de material lemnos, un autoturism, un tractor şi au fost ridicate 10 motofierăstraie, 10 telefoane, 600 de euro şi 450 de lei.