Actual

Luna mai a avut mereu temperaturi extreme! De la sub zero la 40 de grade Celsius!

vremea paste sursă foto: dailybusiness.ro

Primăvara este întotdeauna capricioasă, dar premiul special revine lunii mai. Și nu vorbim doar de ieri, de azi. Încă din timpul Regelui Carol I s-au înregistrat temperaturi de iarnă, dar au fost și zile cu vreme caniculară. Nici străbunicii noștri cu ce să se îmbrace atunci când ieșeau din casă!

Astfel, un pentru luna mai a fost înregistrat în 1886, când s-a ajuns la -1 grad Celsius. Temperatura neobișnuită a fost înregistrată la stația Filaret – deși în 1940 s-a ajuns și mai jos de-atât, -9,6 grade la Câmpulung Moldovenesc. La munte, în luna mai a aceluiași an s-au înregistrat 16 grade sub 0. În schimb, mercurul din termometre a urcat până la 40 de grade în 1950, atât în județul Călărași, cât și în Slobozia.

Recordurile din luna lui Florar

În mai 1970, vremea a fost surprinzătoare din punctul de vedere al precipitațiilor. Astfel, chiar în 1 mai 1970, a nins la Brașov. De asemenea, această lună a fost cea mai ploioasă dintre toate cele înregistrate vreodată pe teritoriul României. În 1980, chiar și la jumătatea lunii mai au fost înregistrate zăpezi. Ninsoarea a căzut în orașele Miercurea Ciuc, Bistrița, Joseni, Bacău, Piatra Neamț, Cotnari și Târgu Neamț.

Din punctul de vedere al mediilor de temperatură, anii 2003 și 2018 au fost deosebit de calzi în cea de-a cincea lună. În 12 dintre cele 31 de zile ale lunii mai, în București s-au înregistrat maxime de peste 30 de grade Celsius. Tot atunci, zonele montane au fost aproape dezgolite de zăpezile lor veșnice. Pe de altă parte, anul 1991 a avut cea mai scăzută medie lunară înregistrată în întreaga istorie a României.

În schimb, 1 mai 1995 nu a fost cu grătare pentru cei din Predeal și din Stâna de Vale. Acolo au fost consemnate straturi de zăpadă de 35 cm, respectiv 21 cm. Iar la scurt timp după maiul canicular din 2003, în 2007, Bucureștiul a fost martorul unor temperaturi de -1,1 grade Celsius, potrivit datelor HotNews.

Luna mai continuă să șocheze

Conform paginii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), nici anul 2023 nu va fi unul lipsit de extreme în luna lui Florar. Acest lucru se poate vedea inclusiv din punctul de vedere al precipitațiilor, care acum sunt abundente în sudul și în vestul României. De asemenea, estul extrem al țării va avea un regim pluviometric deosebit de mare, în vreme ce Ardealul și Moldova înregistrează vreme însorită, chiar dacă temperaturile nu sunt la fel de ridicate pe cât ar fi așteptat în această perioadă. Mai mult, regimul pluviometric este ușor deficitar în nord-estul și vestul României în momentul de față.