Actual Lifestyle

Luna aceasta, populația Pământului va ajunge la opt miliarde de oameni 

Luna aceasta, populația Pământului va ajunge la opt miliarde de oameni 
wall-street.ro

De la apariția primilor oameni în Africa în urmă cu peste două milioane de ani, populația lumii a crescut, cu doar câteva pauze trecătoare pentru numărul tot mai mare de oameni care împart planeta Pământ.

Iar acum populația globală se apropie să atingă numărul de opt miliarde, o piatră de hotar care se preconizează a fi atinsă la jumătatea lunii noiembrie 2022.

Iar acesta este un moment oportun să ne reamintim, pe scurt, care au fost principalele etape ale creșterii umanității

Când au apărut primii oameni

Cele mai vechi fosile, de la cei mai timpurii oameni cunoscuți, datează de 2,8 milioane de ani și au fost găsite în Africa de Est.

Dar estimările privind numărul de oameni care au populat Pământul au rămas extrem de nesigure până în secolul al XIX-lea.

Dar, ceea ce știm este că strămoșii noștri au fost vânători-culegători, care au avut puțini copii în comparație cu populațiile așezate mai târziu pentru a-și menține stilul de viață nomad.

Potrivit Herve Le Bras, cercetător la Institutul Francez de Studii Demografice (INED), populația planetei era rară, iar vânătorii-culegătorii aveau nevoie de mult pământ pentru a se hrăni (aproximativ 10 kilometri pătrați de persoană).

În timp, populația globului a crescut, dar foarte, foarte lent.

Când a avut primul boom al populației pe Glob

Introducerea agriculturii în epoca neolitică, în jurul anului 10.000 î.Hr., a adus primul salt major cunoscut al populației.

Și odată cu agricultura a venit sedentarizarea și capacitatea de a stoca alimente, ceea ce a determinat creșterea ratei natalității.

Le bras a explicat că „Mamele au putut să hrănească sugarii cu tern, ceea ce a accelerat procesul de înțărcare și a redus timpul dintre nașteri, ceea ce înseamnă mai mulți copii per femeie”.

Totuși, dezvoltarea așezărilor permanente a condus la apariția unor pericole, iar domesticirea animalelor a avut drept urmări contactarea de noi boli mortale de către oameni.

Atunci, ratele mortalității infantile au fost deosebit de ridicate, o treime din toți copiii murind înainte de prima aniversare și o altă treime înainte de a împlini 18 ani.

„A existat o mortalitate uriașă, dar și un baby boom permanent”, a explicat Eric Crubezy, antropolog la Universitatea din Toulouse din Franța.

Conform estimărilor INED, de la aproximativ 6 milioane în 10.000 î.Hr., populația globală a crescut la 100 de milioane în 2000 î.Hr. și apoi la 250 de milioane în primul secol d.Hr..

“Moartea Neagră” a distrus până la 60% din populația Europei, Orientului Mijlociu și Africii de Nord

“Moartea Neagră” a adus populația la o oprire bruscă în Evul Mediu. Pandemia , care a apărut în Asia Centrală, a ajuns în Europa în anul 1346, odată cu navele care transportau mărfuri din Marea Neagră. Și în doar opt ani, aceasta a distrus până la 60% din populația Europei, Orientului Mijlociu și Africii de Nord.

Ca urmare a “morții negre”, populația umană a scăzut în perioada 1300 și 1400, de la 429 la 374 milioane de oameni.

Dar și alte evenimente, precum “Ciuma lui Iustinian”, care a lovit Marea Mediterană de-a lungul a două secole, între anii 541 și 767, și războaiele din Evul Mediu timpuriu din vestul Europei, au provocat, de asemenea, scăderi temporare ale numărului de oameni de pe Pământ.

Opt miliarde de oameni

Din secolul al XIX-lea, populația a început să explodeze, în mare parte datorită dezvoltării medicinei moderne și industrializării agriculturii, care a stimulat aprovizionarea globală cu alimente.

Din anul 1800, populația lumii a crescut de opt ori, de la aproximativ 1 miliard la 8 miliarde.

Pentru Crubezy, dezvoltarea vaccinurilor a fost esențială, injectarea variolei ajutând, în special, la distrugerea unuia dintre cei mai mari ucigași din istorie.

Anii 1970 și 1980 au adus o altă mică revoluție, sub forma tratamentului pentru boli de inimă, care a contribuit la reducerea mortalității în rândul persoanelor de peste 60 de ani, potrivit sciencealert.com.