Ludovic Orban, reacție dură după ce Avocatul Poporului a atacat la CCR Legea Carantinării.
După ce Avocatul Poporului a atacat la CCR Lagea carantinării, Ludovic Orban a avut o reacție dură.
„S-a văzut ce efecte grave a avut lipsa cadrului legislativ. Avocatul Poporului recidivează și atacă și o lege, care a fost adoptată de Parlament în urma deciziei CCR, tot la sesizarea Avocatului Poporului.
Lucrurile se îndreaptă într-o direcție pe care, personal, nu o înțeleg. Persistența în a ataca legi fundamentale care permit Guvernului și autoritățile sanitare să se lupte împotriva epidemiei mi se pare un atac împotriva intereselor fundamentale ale României”, a declarat Ludovic Orban.
Avocatul Poporului a sesizat CCR cu o excepție de neconstituționalitate a art. 8 alin. (3)-(9) cu referire la „izolarea într-o unitate sanitară sau la o locație alternativă atașată unității sanitare” și a articolului 19 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în cadrul unor situații de risc epidemiologic și biologic, conform DC News.
Avocatul Poporului precizează că izolarea în spital este constituțională doar dacă reprezintă o ultima soluție după după ce s-au încercat toate celelalte posibile căi de rezolvare a problemei.