Ludovic Orban a făcut anunțul oficial. Premierul României a declarat astăzi că prefectul capitalei, Gheorghe Cojanu, va fi schimbat din funcție. O decizie în acest sens se va lua mâine, în cadrul ședinței de guvern. Ludovic Orban a confirmat că Traian Berbeceanu este un posibil candidat pentru această funcție.
Ludovic Orban: Traian Berbeceanu este printre posibilii candidați pentru funcția de prefect, care se află în evaluare. Dacă sunt îndeplinite condițiile legale și omul are calitățile necesare pentru a ocupa o funcție, îl sprijinim.
Iar în ceea ce privește activitatea domnului Berbeceanu, este o activitate cunoscută, avem nevoie de un om corect, un om integru, un om hotărât, un om care a demonstrat în activitatea sa că are capacitatea să atingă obiectivele pe care și le stabilește.