Aderarea României la spațiul Schengen va fi un plus pentru securitatea europeană, nu un pericol pentru statele membre, a declarat ministrul de Interne, Lucian Bode după întâlnirile oficiale avute la Viena, Berlin, dar şi cele din Consiliul JAI.
Lucian Bode, optimist după un tur de forță prin Europa, deşi înţelege bine că e vorba de un vot politic al statelor membre
„I-am prezentat domnului ministru aspecte care țin de afirmațiile pe care le-am văzut în spațiul public ale oficialilor austrieci cu privire la rutele migraționiste din Balcanii de Vest. Datele statistice pe care eu le-am prezentat au legatura cu ultimele rapoarte prezentate de către agențiile europene, Frontex sau Agenția Europeană pentru Azil. Și aici lucrurile sunt foarte clare, conform acestor date, pe primele opt luni spre exemplu, pe ruta Balcanilor de vest s-a înregistrat în total 128 438 de migranți, iar dintre aceștia 3547 au fost înregistrați în România venind din Serbia , fiind vorba de 2, 7% din numărul total de imigranți care au reușit sa ajungă în UE prin România”, a declarat Lucia Bode pentru Antena 3.
Așadar, spune ministrul de Interne, teoria că migranții, cei peste 100.000 de solicitanți de azil, care astăzi se află în Austria, ar proveni într-o măsură foarte mare din România, ca fiind intrați prin România este o teza falsă, în consecință i-am prezentat și datele Frontex care arătau rutele care sunt accesate de către migranti, pe ruta Balcanilor de Vest și care ajung în Austria, aceste rute nu au legatura cu România.
„În procesul de aderare la spaţiul Schengen vorbim de un vot politic al statelor membre în cadrul Consiliul JAI”
Olanda a solicitat și noi ne-am exprimat întreaga disponibilitate, transparent, o a doua vizită de evaluare voluntară a îndeplinirii condițiilor de către România.
Acest lucru s-a realizat pe data de 24 noiembrie. Această vizită a fost realizată de către 5 experți din Olanda, Germania, respectiv din partea comisiei, cu aceleași rezultate deja prezentate public.
România aplică integral prevederile ACQUIS-ului Schengen.
Înțelegem că este un vot politic al statelor membre în cadrul Consiliului Schengen. Știm că orice vot politic are și o notă de Subiectivism, dar și votul politic trebuie să țină cont de fapte. Iar faptele sunt clare.
Experții Uniunii Europene au verificat, iar comisia a anunțat de două ori ferm și hotărât că România este bine pregătită și trebuie să adere fără amânare la Spațiul Schengen pe data de 8 decembrie”, a spus Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne într-un interviu exclusiv pentru Antena 3 CNN.
Totodată, așa cum a spus la invitația doamnei ministru federal de interne, Nancy Faeser, m-am deplasat la Berlin.
Aici lucrurile sunt foarte, foarte bune și sunt total favorabile României. Pentru România implicarea Germaniei în susținerea aderării la Spațiul Schengen contează enorm de mult și doamna ministru m-a asigurat că în perioada următoare va sprijini „ferm și vehement”, decizia favorabilă României ca pe data de 8 decembrie în cadrul Consiliului JAI România să devină membră cu drepturi depline în spațiul Schengen.
Lucian Bode spune că a primit asigurări de la omologul său că afirmațiile sale nu sunt împotriva României
„Și în concluzie, m-am bucurat de faptul că domnul ministru a spus de mai multe ori și m-a asigurat în mai multe rânduri, că afirmațiile domniei sale nu sunt împotriva României. Sunt împotriva unui sistem pe care domnia sa îl consideră nefuncţional.
Numai că, încă o dată spun, o eventuală opoziţie din partea Austriei în ceea ce privește aderarea României la spațiul Schengen nu va face sistemul funcţional, dimpotrivă”.
În consecința sper ca în urma acestei întrevederi, decidenții de la vârful statului, mă refer aici la Cancelar și la Ministerul de Interne pe speța Schengen, să fie convinși ca România merită sa fie membră a spațiului Schengen.