Actual

Lucian Bode, audiat în dosarul „Hidroelectrica”! ”Eu am urmărit interesul statului român”

Lucian Bode, audiat în dosarul „Hidroelectrica”! ”Eu am urmărit interesul statului român”

Luni, Lucian Bode, ministrul de Interne a fost audiat de Curtea de Apel Bucureşti, în calitate de martor, în dosarul „Hidroelectrica”, același dosar în care Elena Udrea este judecată pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor.

Ministrul de Interne, Lucian Bode a declarat că a fost chemat în fața instanței, să dea declarații în legătură cu contractele încheiate cu Hidroelectrica, de pe vremea că acesta era munistru al Economiei.

„În anul 2017, am avut această calitate de martor în procesul de urmărire penală şi am dat o declaraţie la DNA. Mi-am menţinut această declaraţie în faţa instanţei, Justiţia trebuie să se înfăptuiască”, a declarat Lucian Bode.

”Eu am urmărit interesul statului român”

„În perioada în care am fost ministru, am spus şi în faţa instanţei, îmi amintesc că echipele de negociere de la Hidroelectrica aveau printre altele obligaţia să urmărească perioada de valabilitate a acestor contracte, reducerea cantităţii de energie electrică livrată, creşterea tarifelor la care se vindea energia electrică şi introducerea unei clauze de hidraulicitate scăzută. Ce înseamnă asta? Când era secetă, Hidroelectrica să nu fie obligată să vândă energie în cantitatea contractată. Aşadar, eu am putut să spun de unde a preluat Hidroelectrica aceste contracte în mandatul meu şi până unde le-a dus”, a adăugat Lucian Bode.

Lucian Bode a spus că el a urmărit interesul statului român, când a fost întrebat dacă s-au făcut presiuni la acea vreme ca anumite firme să beneficieze de tarife preferenţiale de la compania Hidroelectrica.

„Nu. Eu am urmărit interesul statului român şi dovadă a afirmaţiei mele stau rezultatele negocierilor la sfârşitul mandatului meu”, a punctat Bode.

Elena Udrea, acuzată în dosarul Hidroelectrica

Tot în acest dosar, Elena Udrea este acuzată de DNA că a acceptat promisiunea făcută prin intermediari de omul de afaceri Bogdan Buzăianu, în anul 2011, de a primi suma de 5 milioane de dolari pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei şi Hidroelectrica, în vederea menţinerii, în condiţiile deja negociate, a contractelor pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu compania producătoare de energie, informează Libertatea.