Lovitură totală pentru Gates! Se pare că firma condusă de miliardarul Bill Gates, Microsoft, a pierdut colaborarea cu Ministerul american al Apărării. Asta înseamnă o pierdere financiară de miliarde de dolari. Motivul este incredibil. Uite cui îi aparține decizia?
Ministerul american al Apărării a anulat un mega-contract pentru servicii „cloud”, adică servere interconectate, care se ridica la valoarea de 10 miliarde de dolari. Acest contract fusese atribuit de către administrația Trump, companiei Microsoft în defavoarea principalului contra-candidat, Amazon. Compania condusă de Jeff Bezos a făcut ulterior și o contestație.
Microsoft pierde 10 miliarde de dolari
Pentagonul a mai transmis, într-un comunicat de presă că proiectul respectiv, care ar fi trebuit să se desfășoare pe 10 ani, „nu mai corespunde nevoilor sale”. Motivul s-ar referi la „evoluţia cerinţelor” şi la „progresele din acest sector”, notează Capital.
Ministerul american al Apărării transmite că va iniția o nouă procedură pentru angajarea diverselor companii specializate în servicii „cloud”.
„Odată cu evoluţia mediului tehnologic a devenit clar că acest contract, întârziat mult timp, nu mai corespunde cerinţelor pentru a remedia lacunele în materie de capacităţi” ale Ministerului Apărării, a explicat un purtător de cuvânt.
Contractul era făcut pe 10 ani. Acesta avea drept scop modernizarea tuturor sistemelor informatice ale forţelor armate americane într-un sistem gestionat și bazat pe inteligenţa artificială.
După încheierea licitaţiei, compania Amazon, considerată iniţial drept favorită, a contestat alegerea făcută de Pentagon.
Amazon, acuzații dure pentru Trump
De menționat este faptul că Amazon a devenit în ultimii ani un adevărat expert în serviciile de cloud computing. Compania l-a acuzat pe fostul preşedinte Donald Trump că s-ar afla în spatele alegerii Pentagonului din cauza animozităţii sale faţă de Jeff Bezos, fondatorul companiei și cel mai bogat om din lume.
Așadar, Ministerul Apărării sin SUA are noi intenții. Ei doresc să-şi întoarcă acum privirea spre mai multe companii, începând cu Microsoft şi Amazon, singurele două grupuri „capabile să răspundă nevoilor sale” la ora actuală.