Economic

Lovitură pentru cultivatorii de legume. Guvernanții au luat decizia să taie complet ajutorul de stat

Lovitură pentru cultivatorii de legume. Guvernanții au luat decizia să taie complet ajutorul de stat

Lovitură pentru cultivatorii de legume. Guvernanții au luat decizia să taie complet ajutorul de stat. În Mehedinți, câteva sute de cultivatori de legume sunt nemulțumiți de decizia Guvernului de a nu mai acorda subvenții pentru acest sector.

Oamenii spun că ajutorul financiar primit pentru tomate i-a ajutat să-și mărească și să-şi modernizeze capacitățile de producție în ultimii trei ani.

Câteva sute de legumicultori din Mehedinți au beneficiat în ultimii ani de subvenția pentru cultivarea de tomate în solarii. Cu cei 3.000 de euro oamenii şi-au mărit spațiile de producție, le-au modernizat, au asigurat încălzirea ori au cumpărat material genetic de calitate.

Lovitură pentru cultivatorii de legume. Guvernanții au luat decizia să taie complet ajutorul de stat

Vestea primită anul trecut că subvenția nu va mai fi acordată a fost una cum nu se poate de proastă pentru ei, transmite RRA.

Oamenii sunt nemulțumiți că în loc să fie extins la alte legume, guvernanții au luat decizia să taie complet ajutorul de stat. Asta înseamnă că legumicultura românească se va prăbuși și mai mult, spun cei care lucrează în sector.

Conform unor date statistice, în condițiile în care roșiile erau subvenționate, România a importat în anii trecuți peste 80 de milioane de kilograme de tomate anual, deficitul comercial privind importul și exportul de tomate era de peste 100 de milioane de dolari.

Turcia, Italia, Spania și Germania sunt principalele state din care importăm roșii, dar am ajuns să aducem tomate chiar și din Albania. Cu nemulțumirile cultivatorilor de roșii după tăierea subvenției, revin într-un jurnal de mai târziu.