Loteria Română a anunțat lansarea noului loz răzuibil „Magnific”. Potrivit acestora, valoarea totală a premiilor puse în joc ajunge la suma de 40,85 de milioane de lei.
Conform informațiilor furnizate de Loteria Română, acest loz răzuibil prezintă cel mai mare premiu principal oferit vreodată pentru un astfel de produs.
Potrivit reprezentanților, acest produs este adresat jucătorilor care caută să-și testeze norocul. Lozul reprezintă o oportunitate pentru cei care cred în șansa de a câștiga premii „magnifice”, potrivit dailybusiness.ro.
„Produsele Loteriei Române aduc jucătorilor bucuria întâlnirii cu norocul în fiecare zi, pentru câștigarea unor premii deosebite în bani. Indiferent care dintre produsele loteristice este jocul lor preferat”, au transmis reprezentanții Loteriei.