Celebrul creator și star al trupei Riverdance, Michael Flatley, a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru o formă agresivă de cancer.
Lordul dansului, celebrul creator și star al trupei Riverdance, Michael Flatley, supus unei intervenții chirurgicale de urgență
Într-o postare pe contul său de Instagram se arată că lordul dansului, celebrul creator și star al trupei Riverdance, Michael Flatley trece printr-o cumpănă grea în aceste momente.
Interpretul a fost diagnosticat cu cancer și a fost supus unei intervenții chirurgicale de urgență, adăugând că „Se află în grija unei echipe excelente de medici.”
Echipa lui Flatley a declarat pentru The Guardian că nu vor fi făcute alte comentarii până când nu vor avea vești, dar între timp, au cerut rugăciunile și urările de bine ale tuturor.
Dansatorul a devenit celebru în 1994, după o prestație de șapte minute în timpul concursului Eurovision. Acel spectacol a captivat publicul, în urma căruia a dezvoltat Riverdance, debutând spectacolul la Point Theatre din Dublin în 1996.
Flatley, ale cărui picioare ar fi fost asigurate pentru 25 de milioane de lire sterline, a continuat să dezvolte mai multe spectacole care combină dansul și muzica irlandeză, printre care Lord of the Dance, Feet of Flames și Celtic Tiger.
El a fost nevoit să se retragă în martie 2017, după ce s-a accidentat în timpul unui spectacol în Las Vegas, de Ziua Sfântului Patrick.
Anterior a fost diagnosticat cu cancer de piele, în urma opiniei formulate de un telespectator cu ochi de vultur, care a recunoscut melanomul în timpul unui spectacol MTV. De atunci, vedeta a început să strângă bani pentru cercetarea și respectiv, tratarea cancerului, dar și pentru Ucraina.
Flatley, care s-a născut la Chicago din părinți irlandezi în 1958, a regizat, a jucat și a finanțat filmul Blackbird după ce s-a retras. Thrillerul de spionaj a intrat în circuit în 2022.
Fanii și elevii creatorului și starului Riverdance, Michael Flatley, se vor ruga ca operația sa pentru cancer să aibă succes și să se recupereze complet.