Una dintre filosofiile celor care trăiesc pe insula unde se află cei mai mulți oameni de peste 100 de ani este că “Nu există nici trecut, nici viitor, ci doar prezent”. Se pare că oamenii aceștia au găsit secretul fericirii și al nemuririi.
Care este secretul fericirii acestor oameni
Pentru a-i imita și pentru a ajunge la nivelul lor de beatitudine trebuie applicate cele 10 legi după care aceștia își ghidează existența.
Din viața oameilor care trăiesc pe insula respectivă fac parte:
- culvitarea prieteniilor
- odihna adecvată
- alimentația moderată
- mișcarea ușoară
Despre ce insulă este vorba
Insula care adăpostește aproximativ 1,4 milioane de locuitori se numește Okinawa și se află în Japonia.
Aici, o persoană din 1450 ajunge la vârsta de 100 de ani. Această medie a longevității pe Pământ este de 3 de ori mai mare decât în SUA și cu 40% peste media din Japonia. Iar 88% dintre persoanele care trec de 100 de ani pe insula Okinawa sunt femei.
Se spune că miracolul de pe insula Okinawa pleacă de la Ikigai, un concept japonez care se traduce prin fericirea de a fi mereu ocupat. Pe această insulă, numărul persoanelor centenare depășește cu mult media mondială.
Ce legi ghidează viața oamenilor de pe insula Okinawa, unde lumea trăiește mai mult ca niciodată
Se spune că filosofia Ikigai a luat naștere pe insula niponă Okinawa, filozofie după care se ghidează în prezent milioane de japonezi. Conceptul ikigai se află la intersecția a 4 întrebări fundamentale despre viață:
- „ce iubesc?”
- „la ce mă pricep?”
- „ce calități de care dispun se pot transforma într-o profesie?”
- „ce pot oferi lumii?”
Întrebarea „ce pot oferi lumii?” din păcate, pare a fi uitată în aproape toate țările dezvoltate de pe Pământ, unde fuga continuă după mai mult pare să fi scos la suprafață egoismul unei societăți care și-a pierdut reperele.
Dar nu este și cazul oamenilor din Okinawa, unde majoritatea duc o viață simplă, liniștită și într-o armonie totală cu natura.
Care sunt legile ikigai-ului
Oamenii din Okinawa se ghidează cât mai mult după cele 10 legi ale ikigaiului:
- Fii mereu activ, nu te pensiona niciodată (găsește o ocupație, un hobby)
- Privește lucrurile cu calm
- Zâmbește cât de des poți
- Fii recunoscător pentru tot
- Înconjoară-te de prieteni buni
- Nu mânca pe săturate
- Trăieste clipa
- Fii în formă pentru următoare ta aniversare
- Reconectează-te la natura
- Urmează-ți ikigai-ul
Hector Garcia, co-autorul cărţii „Ikigai, Secrete japoneze pentru o viaţă lungă şi fericită” (un bestseller internațional cu peste 2,5 milioane de exemplare vândute), a spus :
- „Ikigai-ul tău se află la intersecţia dintre lucrurile la care te pricepi şi cele pe care-ţi place cel mai mult să le faci”.
- „La fel cum oamenii tânjesc după bunuri materiale şi bani încă de la începuturile timpului, alţi oameni se simt extenuaţi de goana neîncetată după succes şi celebritate şi se concentrează în schimb pe ceva mai mult decât bunăstarea lor materială”.
Câteva informații despre insula Okinawa
Insula Okinawa, unde trăiesc cei mai mulți oameni de peste 100 de ani, are 106 km lungime și o populație de aproximativ 1,4 milioane de locuitori. În acest loc, oamenii au „Ikigai” , un motiv de a se da jos fericiţi din pat în fiecare dimineaţă și de a privi cu zâmbetul larg fiecare apus de soare.