Liviu Guță, ceartă pe bani cu Axinte. „E un papițoi cu căciulă! Are să-mi dea 14.000 de euro”.
Liviu Guță s-a hotărât să demaște ilegalitățile comise de Florin Petrescu, cunoscut sub numele de Axinte, fostul component al trupei „Vacanța Mare”. Într-un video postat pe canalul său de You Tube, cântărețul a declarat că Axinte îi datorează 14.000 de euro, de mai bine de 10 ani.
„Am cântat foarte mult în Piatra-Neamţ şi tot ce există sate, comune. Din 20.000 de euro, ţin minte, şi ca să nu fiu nesimţit, cred că am primit vreo 6.000 de euro, ceilalţi s-au dus pe Apa Sâmbetei.
Haideţi să vă spun cum procedează Axinte, Florin Petrescu, la spectacolele pe care le organizează şi la restaurantele de la noi. Mi-au spus foarte mulţi oameni, am filmări, când Axinte îi spune unui patron de local că Liviu Guţă nu mai cântă, că cere foarte mult, că mai bine ar aduce pe altcineva. Vă daţi seama că, în toţi anii mei, Axinte mi-a făcut cel mai mare rău, dragii mei.
Pentru că atunci când nu te supui şi nu mergi pe banii pe care ţi-i dă el, începe să facă manevre de genul ăsta. M-a pus şi pe afişe, cap de afiş, pe la evenimentele din ţară, eu nu ştiam nimic, el îmi zicea că s-a suspendat spectacolul. Lumea venea de dragul meu, iar Axinte le spune că n-am ajuns, că-s neserios, că aşa fac mereu”, a declarat Liviu Guță.
Acesta mai spune că nu mai are niciun respect pentru Axinte. Acesta susține că, din cauza lui, i s-a dus renumele că ar fi țepar.
„Axinte e un papiţoi cu căciulă. Are să-mi dea 14.000 euro, din concerte, din 2009! Mi-a băgat beţe-n roate, ca să nu mai cânt la spectacolele în aer liber, le-a zis tuturor că sunt ţepar. Am familie, am nevoie de bani, numai rele îmi face!”, s-a confesat Guță.
Axinte a negat acuzațiile cântărețului
Fostul component al „Vacanței Mari” a declarat pentru Click! că nu este nimic adevărat din ce spune Liviu Guță.
„Liviu e un nebun de om. Nu-l mai bagă nimeni în seamă, nu mai are nunţi că nu-l ia nimeni şi s-a făcut vlogger peste noapte. Îl dau şi în judecată dar, câinii latră, ursul merge. Şi pe Daniela Györfi a certat-o că, în 2004, el a scos piesa «De ce mă minţi, de ce mă minţi?» şi că e melodia lui, nu a Danielei.
Stă acasă şi nu are ce face! Stă şi el în casă şi se plictiseşte. Şi ce zice, dau şi în Daniela, că e melodia mea, dau şi în Axinte, că acum 15 ani avea să-mi dea bani, dar nu mi i-a mai dat, şi de aceea nu mă mai ia lumea la concerte”, a declarat Axinte.