Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare, va ieşi din penitenciar, după ce a executat doi ani şi două luni din pedeapsă. Decizia este definitivă de Tribunalul Giurgiu.
Anterior, Judecătoria Sectorului 5 şi Tribunalul Bucureşti respinseseră cererile de eliberare condiţionată. Hotărârea celei de a doua instanţe a fost desfiinţată de Curtea de Apel Bucureşti, iar dosarul, mutat spre judecată la instanţa din Giurgiu.
Liviu Dragnea a executat doi ani şi două luni din pedeapsa de trei ani şi şase luni de închisoare, în dosarul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman.
Liviu Dragnea a profitat și a lovit sub centură. De ce l-a eliberat Tribunalul Giurgiu
El este cercetat în dosarul Tel Drum şi trimis în judecată în cel referitor la vizita sa în Statele Unite la învestirea lui Donald Trump, potrivit Digi 24.
În ședința de joi, Dragnea a declarat în fața instanței că a avut un comportament bun și a ceut să-i fie admisă crerea.
„Cu decență și demnitate am dus pedeapsa. Am ieșit la muncă în fiecare zi care mi s-a permis. Am participat la toate cursurile la care mi s-a permis, n-am lipsit nicio zi. Am primit recompense în fiecare lună în care am fost la muncă, inclusiv în ultima lună, luna iunie”, le-a spus Dragnea judecătorului.
Liviu Dragnea a fost închis pe 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare.
Politicianul a avut mai multe conflicte pe parcursul detenției cu cei din conducerea Penitenciarului Rahova, intentând mai multe procese, pe motiv că nu este lăsat să muncească în atelierul auto al închisorii.
Conducerea penitenciarului i-a retras dreptul la muncă, după ce Dragnea a acordat un interviu online fostei sale consiliere Anca Alexandrescu, în prezent jurnalist la Realitatea Plus.
Ulterior, Dragnea a câştigat mai multe procese cu penitenciarul, instanţele stabilind că i s-au încălcat mai multe drepturi, printre care dreptul la muncă şi la îngrijire medicală.