Astăzi, pentru multe femei, decizia de a avea un copil este la fel de grea ca și alegerea de a nu deveni mamă. Presiunea societății, situația financiară, statusul relației dintre parteneri, vârsta considerată prea mică sau prea înaintată, toate acestea reprezintă o greutate mare pe umerii femeii aflate în fața unei decizii care îi va schimba viața, indiferent de hotărârea luată.
Cu atât mai mult, în cazul unei sarcini neplanificate. Asociația Life Call oferă sprijin real femeilor care se confruntă cu sarcini neplanificate, prin suport emoțional, consiliere și resursele necesare pentru a naviga această perioadă plină de provocări. Asociația Life Call a fost creată în 2019 de Adelina Fronea, psiholog și expert în resurse umane, cu misiunea de a proteja viața și de a oferi fiecărei femei șansa de a face alegeri informate, bazate pe compasiune și sprijin.
De la povestea experienței personale la povestea Life Call
„Povestea Life Call a început cu mult timp înainte de a lua ființă ca asociație. Nici nu aveam să realizez, până nu mi-am pus problema misiunii mele ca om în viață. Adevărata împlinire aveam să îmi dau voie să aflu că stă în a fi în slujba celorlalți”, povestește Adelina Fronea, Președinte Asociația Life Call.
În martie 2019, psihologul Adelina Fronea urma să participe la prima ediție a evenimentului „Babies go to the European Parliament”, organizat la Parlamentul European cu scopul de a aduce în atenția publicului larg fenomenul crizei de sarcină, respectiv imposibilitatea unei femei de a se bucura pe deplin de viața copilului pe care îl naște, deoarece este sub presiunea partenerului, a familiei, a colegilor de muncă și a angajatorilor și nu primește niciun sprijin din partea comunității sale.
„Când am urcat în avion, nu bănuiam că acela avea să fie momentul pe care îl așteptam de fapt pentru a-mi găsi drumul. Invitația de a spune câteva cuvinte în cadrul evenimentului m-a luat complet prin surprindere și pe nepregătite. Dar în secunda următoare mi-au trecut prin fața ochilor niște imagini cu mine la 19 ani și lacrimile au început să îmi curgă pe obraz și auzeam clar în inima mea: ”e momentul să mărturisești”. Am realizat că dacă vreau să pășesc pe acest drum, fără să vorbesc despre mine, nu era posibil”, își amintește Adelina Fronea.
Motivată de propria experiență dureroasă legată de întreruperea de sarcină făcută la vârsta de 19 ani, Adelina a decis să ajute alte femei însărcinate aflate în nevoie să găsească sprijin și să vadă posibile alternative care le pot permite să își îndeplinească obiectivele de viață indiferent de circumstanțe. Așa a luat naștere, în 2019, Asociația Life Call.
Copii aflați azi în viață datorită Asociației Life Call
Prima femeie care a beneficiat de ajutorul Life Call era însărcinată cu al 3-lea copil, rămăsese fără loc de muncă și fără vreun venit și nu vedea cum ar putea avea încă un copil în aceste condiții. Îi era teamă de ce-o să le spună copiilor, de ce va spune lumea și cum va face față cheltuielilor. Rușinea și frica o compleșeau într-atât încât singura optiune pe care o vedea în acele momente era să facă întreruperea de sarcină. După multe ședințe de consiliere, multă compasiune și bândețe, înțelegere și suport nemijlocit, femeia a recunoscut că adevărata ei dorință nu era de a renunța la copilul nenăscut, dimpotrivă, dar frica era mai puternică. Acum, copilul are 2 ani și jumătate, este sănătos, iar mămica a fost sprijinită de Asociația Life Call, atât emoțional, juridic, cât și financiar, până cel mic a făcut 2 anișori, iar ea a putut să se angajeze.
„Nu mai pot de dragul lui. Nu credeam. Îți mulțumesc atât de mult pentru cât m-ai ajutat. Sunt atât de recunoscătoare. Am cea mai mare bucurie. Simt că m-am născut din nou! Iar fetele îl iubesc enorm. Te iubesc, Adelina”, a fost mesajul femeii către Life Call, la scurt timp după ce a născut.
Un alt caz Life Call a fost acela al unei femei care era deja programată la clinică pentru întrerupere de sarcină. Mamă singură a unui copil de 3 ani bolnav de autism, despărtiță de soț și părăsită de actualul partener pentru că rămăsese însărcinată, cu un loc de muncă al cărui venit nu îi ajungea să crească 2 copii și să țină o garsonieră în chirie, nu mai avea putere să lupte și nu vedea soluții reale. Totuși ea a trimis un email la Life Call, cerând sprijin, cu o zi înainte de programarea la clinică. După o discuție telefonică de jumătate de oră, femeia a înțeles că poate avea încredere în echipa Life Call și a renunțat la întreruperea de sarcină. Astăzi, are o fetiță sănătoasă și va beneficia de ajutorul Life Call până când micuța va împlini 2 ani. Asociația îi oferă sprijin pentru plata chiriei, a utilităților, a bunurilor necesare pentru creșterea micuței, dar și consiliere și sprijin emoțional.
„Doamne, ce fericită sunt cu decizia mea. Și mă simt împlinită. E atât de minunată fetița mea, iar gândul că putea să nu existe, pur și simplu mă distruge. Cum de mi-a trecut prin cap să renunț la ea atunci! E atât de frumoasă!”, scria proaspăta mămică Asociației Life Call.
„Ca aceste două femei sunt multe altele care din păcate, sub presiunea contextelor de viață în care se află, îți pierd speranța și nu au incredere că pot să facă față cu un copilaș. Nu au credința că își pot împlini visele chiar și cu un prunc în viața lor. În plus nici nu au idee că pot apela la sprijin specializat. În majoritatea cazurilor, constrângerile financiare și / sau lipsa partenerului, care nu vrea să își asume un copil, le împing pe multe femei să considere întreruperea de sarcina ca fiind singura opțiune. Surpriza este că situația nu se schimbă, partenerul rămâne la fel de neasumat, iar lipsurile financiare de multe ori se adâncesc. Pe lângă asta se adaugă și trauma inevitabilă a întreruperii de sarcină”, explică Adelina Fronea, Președinte Asociația Life Call.
Centrul Maternal Life Call
Pentru a veni în sprijinul femeilor care sunt alungate de acasă din cauza unei sarcini neplanificate, Asociația Life Call și-a propus să construiască un centru maternal. Centrul Maternal Life Call va avea 30 de locuri pentru femei însărcinate aflate în nevoie, creșă și facilități educative și de sprijin emoțional.
„Fiecare femeie care se confruntă cu această realitate dureroasă reprezintă o poveste unică de curaj în fața adversității. Aceste femei fac față nu doar dificultăților materiale, ci și unei lupte emoționale profunde, simțindu-se adesea abandonate, speriate și fără speranță. Ca societate, este responsabilitatea noastră să sprijinim aceste femei și să le oferim resursele, sprijinul emoțional și încurajarea de care au nevoie pentru a trece prin această perioadă dificilă. Prin donațiile și sprijinul dumneavoastră, putem asigura că nicio femeie însărcinată nu trebuie să treacă singură prin această provocare. Contribuția la construirea unui centru maternal pentru femeile însărcinate alungate de acasă de soți sau de familiile lor este o faptă de compasiune profundă care are puterea de a schimba vieți. În aceste centre, femeile găsesc nu doar adăpost și siguranță, ci și sprijinul emoțional și resursele necesare pentru a-și construi un viitor mai bun pentru ele și pentru copiii lor”, subliniază Adelina Fronea.
Donațiile pot fi realizate cu cardul pe platforma de donații Stripe sau pe site-ul asociației, printr-un SMS cu textul FEMEIE la 8845 pentru a dona 2 euro/lună sau prin virament bancar către Asociatia LIFE CALL în următoarele conturi:
LEI: RO48BTRLRONCRT0532952101
EUR: RO95BTRLEURCRT0532952101
USD: RO02BTRLUSDCRT0532952101
Concertul Caritabil Gala Bunei Vestiri
Pentru susținerea construirii Centrului Maternal Life Call, pe 25 martie va avea loc la Opera Națională București cea de-a III-a ediție a Concertului Caritabil Gala Bunei Vestiri.
În cadrul evenimentului, sub bagheta maestrului Daniel Jinga și regia artistică a lui Antoniu Zamfir, Orchestra Operei Naționale București va susține un concert emoționant pentru celebrarea femeii și a darului vieții, alături de invitați speciali precum: soprana Ozana Barabancea, tenorul Vlad Miriță, pianista Gloria Barabancea, artista lirică Maria Coman, soprana Rodica Anghelescu, artista Crina Matei, baritonii Alexandru Constantin și Lucian Petrean, Corul Bărbătesc CANTUS DOMINI – dirijat de Răzvan Ștefan.
Din dorința de a sprijini demersul de construire a Centrului Maternal Life Call vor cânta pe scenă și cei doi bine cunoscuți artiști soprana Stephanie Radu și tenorul Alin Stoica, care se completează și în viața de familie ca părinți, la fel de frumos ca în muzică.
O altă surpriză a serii va fi și prezența pe scena Operei a unei alte voci iubite si apreciate de publicul larg, compozitoarea și artista Feli, care este si o mamă dedicată, implicată în susținerea multor proiecte sociale pentru copii și femei.
“Nicio femeie nu ar trebui să se confrunte singură cu greutățile unei sarcini neplanificate și fiecare copil poate avea șansa de a fi întâmpinat în lume cu dragoste și speranță. Această convingere stă în spatele proiectului nostru de a crea Centrul Maternal Life Call, un loc special pentru aceste mame aflate în mare nevoie de sprijin. Fiecare bilet cumpărat la Gala Bunei Vestiri și orice donație este un pas către schimbarea pe care dorim să o oferim femeilor și copiilor, care vor avea șansa unui nou început.”, a declarat Adelina Nicoleta Fronea, Președinta Asociației Life Call.