Actual Economic

Liderii lumii au discutat despre cum va arăta viitorul economiei mondiale. La ce concluzie au ajuns 

Liderii lumii au discutat despre cum va arăta viitorul economiei mondiale. La ce concluzie au ajuns 
evz.ro/ soundcloud.com

Cu toate că Forumul Economic Mondial de la Davos, din Alpii Elvețieni, unde se adună o dată pe an elita lumii, a început în umbra fri­cii de recesiune, acesta se încheie cu un uşor sentiment de optimism față de acum opt luni.

Astfel, cele mai recente date arată că Europa va evita o recesiune profundă şi se reechilibrează după şocul impactului războiului din Ucraina.

Totodată, oficialii americani au încre­dere că economia SUA, cea mai mare din lu­me, va „ateriza” lin, în timp ce redeschiderea Chinei după un nou atac al pandemiei de COVID-19 dă speranţe că economiei mondiale îi va fi mai bine decât s-a crezut până acum.

În cazul de față, chiar şi FMI a semnalat că îşi va îmbunătăţi prognozele economice. Astfel, în loc de un 2023 „mai dificil“ se aşteaptă la o „îmbunătăţire“ în a doua jumătate a anului şi în 2024.

Care este situația inflației în lume

Banca Mondială, cu doar câteva zile înainte, a emis un aver­tis­ment că eco­nomia globală este „peri­cu­los de a­proape“ de re­cesiune. Dar, de rece­siu­ne se agăţau spe­ran­ţele că se va do­mo­li valul de su­prain­flaţie care mătură o bună parte din econo­miile lumii, mai ales din America de Nord şi Europa.

Atât în SUA, în Franţa şi în alte economii mari, cât şi în statele cu economii mici, cum ar fi cele est-europene, inflaţia (calculată în funcţie de aceeaşi perioadă a anului anterior) pare să fi atins punctul de vârf şi dă semne de încetinire.

De exemplu, în SUA, preţurile chiar au scăzut în decembrie 2022, comparativ cu luna noiembrie 2022. Iar, această tendinţă a apărut în umbra riscurilor de recesiune. Și dacă reducerea pre­siunilor recesioniste va da un nou impuls inflaţiei, aceasta ar însemna mai mult spaţiu de manevră şi un motiv suplimentar pentru băncile centrale să majoreze şi mai mult dobânzile.

Potrivit unor surse, în Germania, guvernul a calculat că cea mai mare economie europeană va evita la limită recesiunea în 2023. Astfel, ministrul de finanţe Christian Lindner şi-a exprimat încrederea în rezistenţa economică a ţării sale, însă el vede o recesiune „foarte uşoară“ în anul 2023.

Cum va arăta viitorul

„Oamenii se luptă să prezică viitorul – ce ne rezervă 2023, 2024? Între război și covid și evenimente geopolitice mai ample și inflație, simțiți incertitudinea. Dar există și multă pozitivitate în mediul de afaceri. Şomajul este scăzut, iar companiile încă investesc”, a declarat în cadrul unui interviu, Jack Azagury, director executiv de strategie și consultanță la Accenture.

Pentru a lupta cu inflaţia, Banca Centrală a Ungariei a fost prima din lumea dez­voltată care a început să majoreze dobânzile (dobânzi mari înseamnă credit mai scump, ceea ce înceti­neşte economia).

Banca Centrală a Ungariei a făcut acest lucru când economiştii de la Banca Centrală Europeană dădeau asigurări peste asigurări că forţele inflaţioniste sunt doar temporare şi că inflaţia nu va fi o problemă.

Dar, rând pe rând, inflaţia a devenit o problemă mai mare decât riscul de recesiune în toate statele est-europene, iar mai târziu şi BCE a acceptat că şi în zona euro.

Dezbaterile din Canada pot fi un indiciu despre cum va fi de acum încolo. Se face precizarea că în faţa creşterilor de dobânzi, gospodăriile canadiene şi economia în general s-au dovedit surprinzător de rezistente , ceea ce poate complica lupta cu inflaţia.

Potrivit lui Douglas Porter, economist şef la BMO, „nu încape îndoială că economia a avut la sfârşitul anului trecut mult mai multă forţă decât s-a crezut. A fost o surpriză pentru toată lumea“.

La ce se așteaptă Canada

În acest context, datele despre economia canadiană arată că în decembrie 2022 numărul locurilor de muncă a crescut, în mod suprinzător, cu 104.000.

De altfel, întârzierile la plata creditelor au rămas la niveluri foarte reduse. Douglas Porter arată că teoria economică spune că recesiunea este inevita­bilă după creşteri rapide de dobânzi, însă rezis­tenţa înseamnă o luptă mai grea cu inflaţia.

„Adevărul este că dacă economia rămâne prea puternică, atunci dobânzile se vor duce şi mai sus“, a explicat economistul Porter.

Firmele canadiene se aşteaptă la o recesiune slabă şi ca inflaţia să rămână la cote ridicate.

De asemenea, și în SUA oficialii Rezervei Federale au asigurat că au încredere că economia va ateriza lin. Totuși, executivii companiilor americane se aşteaptă la recesiune, dar la una uşoară şi scurtă. Iar, partea bună este că, în realitate, această rezistenţă poa­te face „aterizarea” lină, la care speră guvernele şi mai ales băncile centrale, adică o „răcire” lentă a economiei odată cu creşterea do­bânzilor astfel încât lupta cu inflaţia să pro­ducă pagube economice minime.

Concluzia…

„Suntem la Davos și, dacă ar fi să descriu într-o singură linie perspectivele FMI pentru 2023, ar fi că avem un an greu în față, dar există semne de reziliență”, a spus Gita Gopinath, director general adjunct al Fondului Monetar Internațional.

Și cu toate că FMI se așteaptă ca creșterea economică globală să „atingă nivelul minim” în acest an, preconizează și îmbunătățiri economice mai mari până la sfârșitul anului 2023, scrie washingtonpost.com.