Liderii coalitiei PNL, USR PLUS și UDMR au pus totul la punct și au transmis când va fi prezentat noul Guvern. Florin Cîțu a declarat că este pregătit să-și asume această guvernare în acest moment dificil pentru România.
Liderii coaliției de centru-dreapta, PNL, USR PLUS și UDMR, susțin că noul guvern va fi instalat miercuri, 23 decembrie.
La scurt timp după consultări cu președintele Klaus Iohannis, ce a avut loc la Palatul Cotroceni, ocazie cu care i-au prezentat candidatul pentru funcția de premier, pe actualul ministru de finanțe, liberalul Florin Cîțu, acesta a declarat următoarele: „I-am transmis domnului președinte că sunt gata să-mi asum această guvernare în acest moment dificil pentru România, că vom continua ceea ce am început în acest an și, bineînțeles, să avem un plan de guvernare care aduce multe lucruri importante, măsuri importante pentru români în perioada următoare. Am prezentat și cum văd lucrurile imediat după votul de mâine seară. Am discutat puțin și despre calendarul referitor la bugetul pentru anul viitor. Le mulțumesc președinților acestei coaliției de centru-dreapta pentru încredere și de mâine seară pornim la lucru”, a declarat Florin Cîțu, potrivit RRA.