Lia Bugnar a luat de la bogați și a dat la săraci. „Că no money, că TV show, că other teams”

Lia Bugnar a luat de la bogați și a dat la săraci. „Că no money, că TV show, că other teams”. Actrița a povestit pe contul său de Facebook, prima sa cursă în Asia Express.

Vedeta a povestit într-un text lung cum aproape că au obligat un filipinez să le ia cu mașina. Cum ea și Maria au realizat că cei săraci ajută mai mult. A vorbit despre expresiile devenite mantre în acest concurs. „It`s a race”, „TV show”, „no money”, „no phones”, „no nothing”. Lia Bugnar a povestit despre #Asiamea2.

Primul autostop

„Primul nostru autostop fara bani. Eu si Maria pe trotuar intr-un mic orasel ingrozitor de aglomerat. Ne uitam si nu stiam cum sa facem trecerea asta de la oameni normali la oameni care intind mana si spun „da-mi!”. Si cu cat te uiti mai mult, cu atat ti se pare mai greu sa te apuci de asa o treaba. Deodata mi-am luat avant si m-am repezit la prima masina care ne-a trecut prin fata, m-am agatat de geamul deschis al soferului si am inceput sa turui ca trebuie sa ajungem in cutarica loc neaparat, ca it’s a race, a tv show, no money, no phones, no nothing.

Pe masura ce vorbeam realizam ca am nimerit cea mai amarata masina din Asia. Nu stiu ce marca era, arata a Dacie de-aia de le vedeam prin fata blocului cand eram mica si mereu era cate-un nene sub ele, mereu fara chip, vedeai doua picioare iesind de sub o Dacie, ca un perpetuu accident rutier, Dacie din aia reparata la infinit si niciodata functionala.

Deci asta a fost prima masina oprita de mine si de Maria in Asia. Domnul sofer arata exact ca masina. Slab mort, putea sa aiba oricat intre 35 si 60, tristetea de pe fata lui il facea imposibil de plasat pe axa timpului. Ne-a spus ca e foarte departe unde vrem sa mergem si ca nu ne poate duce. Ca are alta treaba si ca oricum n-are benzina”, a spus Lia Bugnar.

„Îi citeam în privire că suntem doar încă un necaz în viața lui”

„I-am zis ca trebuie sa ne duca, ca it’s a race, ca the other teams, ca they eliminate us. Omul se uita in ochii nostri si ii citeam in privire ca suntem doar inca un necaz in viata lui oricum necajita. Si mai citeam si faptul ca o sa ne duca, pentru ca nu poate sa ne tina piept, pentru ca are mai mult bun simt ca noi si pentru ca pe lumea asta aia mai abuzivi ii vor conduce pe aia mai cuminti.

Asa a fost. Ne-a primit in masina. Am pornit. Nu ne venea sa credem. Minunea se intampla. Fara niciun ban ne deplasam dintr-un oras in altul, intr-o tara la mii de kilometri de a noastra. Eram frenetice in masina. Ii tot repetam omului cat de important e ca ne ajuta, cum Dumnezeu o sa-l ajute si pe el in mod sigur si ce bine ar fi sa conduca un pic mai repede, ca it’s a race. Omul nu spunea nimic. Privea trist si ridat inainte, ii vedeam ochii uscati si grei in oglinda retrovizoare.

Maria a cantat, am cantat si eu cu ea, chiar daca imi detest glasul si mi se pare ca antitalentul meu in materie de cantat ar putea fi folosit ca mijloc de exterminare intr-un razboi mai sofisticat. Dar nu mai conta acum, lalaiam entuziasta, eram in Asia si functiona chestia cu traitul din mila publica, merita sarbatorit si cum n-aveam cu ce, hai sa cantam si aia care avem dreptul si aia care nu-l avem”, a mărturisit actrița.

„Că it’s a race, că the other teams”

„Deodata masina s-a oprit. A tusit de doua ori si s-a oprit. Cantul ne-a murit in beregati in aceeasi clipa. Priveam ingrozite in retrovizoare, incercam sa citim ceva in ochii omului. S-a dat jos din masina si a ridicat capota. Mesterea ceva pe acolo. Eu si Maria, miloage, il intrebam ce se intampla, ca it’s a race, ca the other teams. A zis ca s-a stricat ceva si incearca sa repare.

Cum stateam noi ale nimanui pe marginea drumului, vad o masina pricopsita, ceva jeep, mare, stralucitoare, scumpa. Fac semne disperate, omul opreste. Tanar, bine imbracat, viata buna ii iesea prin toti porii. Si bine crescut. Se vedea in privire, in felul in care ne-a ascultat povestea gafaita si disperata. S-a uitat pe hartia unde era scris numele locului unde trebuia sa ajungem.

A spus ca nu-i aproape deloc si ca nu are cum sa ne duca, nu are timp, are o intalnire importanta. A spus-o limpede, linistit, intr-o engleza impecabila, in micul nostru razboi invinsese fara drept de apel. Nu ne ducea. Era clar. Am aruncat o privire spre omul nostru cu Dacia, o pereche de picioare in fata unei capote, corpul pierdut undeva in matele masinii”, a povestit Lia Bugnar.

Au luat de la bogați și au dat la săraci

„Incerca sa repare. Si atunci mi-a venit ideea. Bine, nu-i o problema, ne duce domnul cu masina asta din spate, dar, dupa cum vedeti, el este foarte sarac si, de fapt, chiar nu-si permite sa faca drumul asta. Ati putea sa-i dati niste bani pentru ca ne duce? Noi, cum v-am zis, suntem leftere, deci nu putem sa-i dam nimic. Ati putea dumneavoastra sa-i dati pentru noi? Cred ca i-ar prinde foarte bine.

La care tipul spune „da” si scoate portofelul din care alege cateva bancnote pe care mi le intinde. Nu, stiti, noi nu avem voie sa atingem bani asa ca va rugam sa coborati si sa i-i dati dumneavoastra. Si tipul ala misto si bogat, si grabit, s-a dat jos din masina si s-a dus la nenea cu Dacia si au vorbit ceva in limba lor, dupa care tipul cu pantofi imaculati i-a dat banii tipului cu pantofi scofalciti.

Dupa care ne-a urat bafta, s-a suit in masina si a plecat. Omul a mai mesterit un pic la masina, apoi am plecat mai departe cu el, intr-un ritm moderat, ca asa se grabea dacioara aia, mai moderat. Culmea e ca am fi ajuns printre primele perechi, daca nenea soferul trist ar fi avut un telefon cat de cat sa se uite unde anume era pontonul ala la care trebuia sa ajungem.

Dar domnul avea un telefon care arata exact ca primul meu telefon mobil, un Bosch din ’97. Nici nu se punea problema de gps. Asa ca, in apropiere fiind, a oprit cam de 25 de ori ca sa intrebe oameni de toate varstele si sexele unde-ar fi sa fie pontonul ala. Ultimul caruia i-a cerut indicatii a fost un copil de 3 ani. Nu glumesc”, a mărturisit Lia Bugnar.

„I-am scris numele noastre pe o hârtiuță, ca să ne vadă la televizor”

„La finalul cursei mi-am amintit ca, in mod suprarealist aveam asupra noastra si un numar de 6 pesti care miroseau de te-ndoiau si l-am intrebat pe om daca ii vrea. I-a vrut. Ne-am dat jos din masina, l-am pupat impotriva vointei lui si i-am scris pe o hartiuta numele meu si-al Mariei ca sa se vada la televizor cand o fi. Presupun ca nu s-a uitat niciodata, nu parea genul.

Asta a fost primul nostru autostop in Asia. L-am trecut la actiuni reusite. Chiar daca nu ajunseseram printre primii trei, reusiseram sa fim si un fel de haiduce. Luaseram de la bogati si daduseram la saraci. Exact in clipa in care ne indepartam de el, Maria si-a luat sapca de pe cap, a intins o mana lunga si i-a pus-o omului pe cap.

Atunci l-am vazut in sfarsit zambind. In timp ce ne uitam incantate la dintii lui lipsa, eu ii spuneam pe metoda ventriloc Mariei, aici ai exagerat un pic, sapca e vitala, spune-mi ca mai ai una. Si Maria tot pe ventrilocie, ochi in ochi cu omu’, zambind cu gura pana la urechi, nu, era singura, da’ uite ce frumusel e cu ea. Cam asta a fost primul nostru autostop in Asia”, a mai spus actrița.