Paștele Ortodox se va sărbători în mai puțin de o lună, pe data de 16 aprilie, iar foarte mulți români respectă încă tradiția postului. Nu mănâncă „de dulce” și renunță pentru o perioadă de timp la consumul de alimente de origine animală (carne, ouă și lapte). Însă, se pare că prețurile de pe piață nu prea vin în ajutorul românilor, căci acestea cresc constant.
În anul 2023, românii care vor să țină postul Paștelui vor fi nevoiți să scoată bani mulți din buzunar, căci legumele au la momentul de față un preț foarte mare. În piețe, de exemplu, un kilogram de urzici, consumate des în acest sezon, a ajuns să coste aproape 30 de lei. Și prețul cepei a crescut, căci pentru un kilogram se dă acum și 8 lei. Cartofii noi și vinetele costă acum la piețe în jur de 15 lei/kilogramul.
Un caz special îl reprezintă cartofii românești extratimpurii care ajung în piețe la un preț dublu. Spre exemplu, legumele din comuna Călărași, județul Dolj, ce provin din solariile fermierilor, au acum un preţ destul de piperat, adică 20 de lei la en-gross. Aceștia vor ajunge la tarabele din piețe chiar și la 30 de lei.
Cartofii, cât o bucată de carne?
„Azi este prima zi în care recoltăm și sperăm că prețul bun ne va aduce profit. Avem cam o tonă. Am recoltat mai devreme ca anul trecut cu două săptămâni, pentru că ne-a ajutat vremea bună”, a precizat producătorul de legume Gelu Firan.
Astfel, la momentul actual, un kilogram de urzici poate ajunge la același preț precum al cărnii. Pe piață, acum un kilogram de carne de vită valorează circa 38 de lei, iar aceeași cantitate de carne de porc costă aproximativ 24 de lei, în timp ce urzicile costă 30 de lei per kilogram.
Prețul crește de la seră la tarabă
Verdețurile și legumele românești încep încet-încet să apară în piețele din România, însă dezavantajul se vede la prețuri, care sunt de două ori mai mari decât cele de anul trecut din aceeași perioadă. În plus, la tarabe prețul ar fi unul foarte mare, iar comercianții ar adăuga prea mult la adaos, căci prețurile de la producători, de la sere, ar fi unele mult mai mici.
În acest sens, de exemplu, o salată verde dintr-o seră din comuna Gostinari, din județul Giurgiu, este vândută de către comerciant cu 1,4o de lei per kilogram. Mai departe, acestea ajung în piețe să coste chiar și 3 lei.
Părerile analiștilor
„Creşterea spectaculoasă a preţurilor de la producător până la raftul magazinului este una anormală, specifică unor tranzacţii speculative. Atâta timp cât legea le permite, samsarii vor găsi tot timpul oportunităţi să îşi pună adaosuri comerciale uriaşe, în condiţiile în care clienţii sunt practic captivi în acest sistem. Printre vinovaţi, dincolo de speculanţi şi intermediari, o vină o poartă şi supermarketurile – cele care au ajuns să dicteze politica de preţ pentru întregul sector alimentar din România.
Au monopolizat comerţul modern şi negociază de pe poziţii de forţă, în interes propriu, atât cu importatorii cât şi cu producătorii români”, spune Adrian Negrescu, analist economic, citat de către antena3.ro.