Guvernul şi-a propus să facă modificări importante ce ţin de reforma teritorială, iar pentru asta este decis să aprobe un proiect de lege care prevede înființarea de consorții administrative, care pot fi formate din două sau mai multe comune sau orașe care au în componență localități rurale învecinate. Legea zonelor metropolitane şi posibilitatea formării unor consorţii administrative între mai multe unităţi administrativ-teritoriale sunt prevăzute în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Legea zonelor metropolitane şi formarea consorţiilor administrative, adică reforma teritorială a Guvernului
E vorba despre înființarea consorțiilor administrative – asocierea voluntară dintre două sau mai multe localități învecinate, potrivit proiectului pus în dezbatere publică. Această modificare a fost asumată de România prin PNRR.
Proiectul de lege vizează completarea Codului Administrativ (Ordonanța de urgență 57/2019) și se adresează localităților care vor să coopereze și să se asocieze pentru a oferi în comun servicii publice.
Articolul introdus de noul proiect de lege cuprinde ideea ca două sau mai multe comune ori orașe care au în componența lor localități rurale să se constituie în consorții administrative.
„Două sau mai multe comune ori orașe care au în componența lor localități rurale, învecinate au dreptul ca, în limitele competenței autorităților lor deliberative și executive, să coopereze și să se asocieze, în condițiile legii, în consorții administrative, în scopul îmbunătățirii eficienței serviciilor publice, creșterii eficacității implementării investițiilor sau pentru eficientizarea utilizării resurselor umane specializate pentru atingerea intereselor colectivităților locale”, propune articolul introdus în lege.
De notat că aceste consorții administrative nu vor avea personalitate juridică.
Conceptul de “consorții administrative” apare în în cadrul PNRR pentru susținerea reformelor ce vizează creșterea capacității administrației publice locale. Unul dintre jaloanele care se regăsesc în componenta 10 – Fondul local din PNRR vizează amendarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ prin reglementarea regimului juridic al organizării și funcționării consorțiilor administrative.
Societatea civilă doreşte o reformă administrativă care să ducă atât la scăderea numărului de comune, cât și la micșorarea numărului de județe
Reamintim că mai multe voci din societatea civilă, dar și din clasa politică, au cerut insistent o reformă administrativă care să ducă atât la scăderea numărului de comune, cât și la micșorarea numărului de județe, tocmai pentru a eficientiza cheltuirea resurselor.
Cu toate acestea, ideea reformei este respinsă cu putere de PSD și PNL, mai ales la nivel local, dat fiind că o astfel de modificare ar duce la dispariția unor puternici baroni locali, dar și a sute de consilieri locali și județeni.
În ultimii ani au existat două tentative de unificare a unor localități învecinate pentru a crește eficiența serviciilor publice, unul la Oradea și unul la Buzău, ambele eșuate. Aceasta era singura soluție până acum pentru colaborarea dintre două localități.