Conform noii legi a salarizării, profesorii ar urma să beneficieze de o majorare de 50%. Cu toate acestea, surse citate de Antena 3 CNN semnalează un risc crescut că această creștere să nu se concretizeze. Asta mai ales în absența unei rectificări bugetare în prezent.
Anul 2023 se remarcă ca primul an în ultimii 20 de ani fără o rectificare bugetară. Există indicii că o astfel de rectificare ar putea avea loc în luna decembrie, însă până în prezent, aceasta nu a fost oficial confirmată.
Anton Hadăr, șeful sindicatului dedicat învățământului universitar, a oferit o declarație privind discuțiile cu oficialii guvernamentali și stadiul actual al legii salarizării.
„Noi am avut mai multe întâlniri cu premierul, cu miniștrii de resort, cu dna. de la muncă, dna. Bucura Oprescu, cu ministrul nostru Ligia Deca, cu miniștri importanți pe aria aceasta a creșterilor precizate în ordonanța OUG 57.
Într-adevăr, nu avem legea salarizării gata. Avem un proiect înaintat de Ministerul Educației și de cele trei federații din educație la Ministerul Muncii. Pe acela trebuie să-l luăm ca reper. Nu trebuie să vă folosiți de surse, ne-a spus nouă, că legea salarizării nu va fi gata anul acesta”, este declarația lui Anton Hadăr, șeful sindicatului care se ocupă de învățământul universitar, conform antena3.ro.