Ani la rând, pentru mulți oameni, din întrega lume, a devenit deja o obișnuință camparea la Wimbledon. Cei care staționează aici mai multe zile și nopți, pe toată perioada turneului, spun că în această locație există o comunitate, dar și sentimentul de apartenență la un grup bine închegat.
La Wimbledon se doarme în corturi colorate pe parcursul turneului. Traiul în comunitatea de fani e de poveste
A sta la coada de la Wimbledon, așteptarea este o plăcere și are un scop bine determinat, care aduce multă bucurie în suflet, oamenilor de aici. Familii întregi, copii, tineri și bătâni, așteaptă cuminți începerea concursului, cum altfel dacă nu jucând chiar ei o partidă de tenis.
Într-o lume a telefoanelor mobile și biletelor online, să stai la cort peste noapte pentru meciurile de tenis este un anacronism, dar este vorba și despre comunitate și un sentiment de apartenență. Așa spun oamenii de aici cu care a stat de vorba reporterul de la New York Times.
Printre oamenii prezenți aici se află și Richard Hess, un american din California, în vârstă de 81 de ani. Pe acesta, jurnalistul american l-a găsit stând în micul său cort, unde se pregătea cu mare veselie, pentru ultima sa noapte fără somn, de la Wimbledon, pentru că a decis să plece imediat după ce au concurat jucătorii lui preferați.
Foto NYT: Coada de la Wimbledon. Coada ajunge și în zona împădurită a parcului Wimbledon
„M-ați prins suflându-mi salteaua„, a spus el, scoțându-și capul cărunt din cort și oferindu-i, politicos, vizitatorului său un loc pe scaunul pliant.
El are o memorie de elefant, așa că ține minte numele tuturor monarhilor englezi, începând cu William Cuceritorul, înainte de prima sa vizită în Marea Britanie.
Bătrânelul simpatic are un doctorat în fizică, obținut la Universitatea din California, Berkeley, și a jucat în circuitul de tenis de juniori din California în același timp cu Billie Jean King.
Pasionatul de tenis povestește că a stat la coadă la Wimbledon începând cu anul 1978: mai întâi ”s-a aliniat pe trotuare” pentru bilete. Începând cu anii 1990, el a campat peste noapte alături de sute de alți fani ai tenisului, în căutarea unor locuri de primă clasă pe Centre Court, dar și pe celelalte terenuri principale de spectacol.
„Când eram copil, l-am întrebat pe tatăl meu care este cel mai important turneu din lume, iar el mi-a răspuns: „Ei bine, este Wimbledon””, a mărturisit Hess, cu ochii sclipindu-i de bucurie.
Și aceasta este doar o poveste din zecile de istorisiri care pot fi culese de aici din zecile de corturi colorate, care adăpostesc pe pasionații înflăcărați ai tenisului. Pentru aceștia, condițiile, mai rudimentare, sau așteptarea îndelungată, nu înseamnă nimic, în comparație cu fericirea pe care o simt în orele petrecute pe stadionul de la Wimbledon.
Foto: captura New York Times
