Nu numai că este cel mai mare festival al berii din întreaga lume, dar acest eveniment are și o mulțime de curiozități, lucruri inedite, interesante, unele dintre acestea fiind cu caracter strict informativ. Despre aceasta vom vorbi astăzi în cele ce urmează: lucruri mai puțin știute într-un ghid Oktoberfest.
La un pas distanță de Oktoberfest, o curiozitate: oare câtă bere se bea la cel mai mare festival din lume dedicat exclusiv berii. Video documentar
Pe 17 septembrie începe ediția anului 2022 a Oktoberfest, care are loc în Germania, la Munchen și este deschisă până pe 3 octombrie. Acest oraș se pregătește să găzduiască Oktoberfest, după o pauză de doi ani de pandemie.
Prima întrebare și curiozitate: oare câtă bere se consumă
La ediția din anul 2019, înainte de pandemie, oaspeții au băut 7,3 milioane de litri de bere germană locală, potrivit fabricilor de bere. Când vine vorba de mâncare, vizitatorii au mâncat peste 150 de bovine. În plus, la Wiesn 2019 au fost vânduţi aproximativ 435.000 de pui fripți și 120.000 de cârnați de porc. Aici există, însă, și o mulțime de alimente vegetariene și vegane, care câștigă tot mai multă popularitate.
Dar cât va costa berea anul acesta
Iată o privire asupra costului unui litru de bere (cunoscut sub numele de Maß) la Oktoberfest 2022. Acesta va varia de la 12,60 euro la 13,80 euro – o medie cu 15,77 la sută mai mult decât în 2019.
Și oare câți vizitatori merg la Oktoberfest
La ultimul Oktoberfest din 2019, statistica arată că 6,3 milioane de oameni au fost prezenţi. În 1985, peste șapte milioane de oameni au participat la eveniment. Dar în 1985, de exemplu, peste șapte milioane de oameni au participat la festivalul dedicat în exclusivitate berii.
Cât de important este Oktoberfest pentru economia țării
Foarte important, pentru că de aici vin bani frumoși la gugetul local, dar și național. În 2019, vizitatorii au cheltuit mai mult de 1,11 miliarde de euro, stimulând semnificativ în primul rând economia Munchenului.
Există aproximativ 13.000 de locuri de muncă la Oktoberfest. În Germania, inclusiv în Munchen, se înregistrează o lipsă acută de personal în industria de catering, ca urmare a pandemiei. Cu toate acestea, șeful Oktoberfest, Clemens Baumgärtner, a spus că în ceea ce privește Oktoberfest, aici, cu siguranță, „nu va exista lipsă de personal”.
Anul acesta vin, în număr mare, americanii
Vin americanii, au exclamat, fericiți, organizatorii. De când dolarul a prins putere, mai mulți americani au pornit în multiple călătorii prin Europa. Oktoberfest este o ocazie minunată de petrecere a unei vacanțe, care mai este și accesibilă ca preț pentru cei care vin de peste Ocean.
Un număr deosebit de mare de oaspeți din Statele Unite sunt așteptați la Wiesn 2022, în principal datorită dolarului american care este acum mai puternic ca niciodată.
„Chiar înainte de pandemie, mulți americani au călătorit la Munchen cu ocazia Oktoberfest. Dolarul puternic face călătoria în Europa să fie accesibilă”, a menționat purtătorul de cuvânt al Agenției Expedia, Susanne Dopp.
Istoria Oktoberfest și de ce începe în septembrie
Primul Oktoberfest a avut loc în anul 1810. La acea vreme, festivitățile începeau pe 17 octombrie. Cu toate acestea, festivalul a fost mutat în septembrie începând cu 1872 din cauza condițiilor meteorologice și, de atunci, Oktoberfest începe întotdeauna în sâmbăta de după 15 septembrie.
Evenimentul a început ca o sărbătoare a Prințului Moștenitor Ludwig, care mai târziu a devenit regele Ludwig I, care s-a căsătorit cu Prințesa Tereza de Saxonia-Hildburghausen.
Oamenii din Munchen au fost invitați să participe la festivitățile desfășurate pe câmpurile din fața porților orașului pentru a sărbători evenimentul regal. Câmpurile au fost numite Theresienwiese („câmpurile Theresei”) în onoarea Prințesei Moștenitoare, deși localnicii au prescurtat de atunci numele în Wiesn.
Și ce ar trebui să știm despre reguli
Pe site-ul festivalului, nu există cerințe de a fi purtată mască pe față sau de a prezenta dovada vaccinării împotriva Covid, a recuperării sau a unui test negativ (cunoscut sub numele de regulile 3G, în Germania). Cu toate acestea, va trebui, neapărat, să purtați mască atunci când călătoriți cu transportul public, au spus organizatorii evenimentului.
Există unele reguli generale pentru participarea la Oktoberfest, inclusiv faptul că rucsacurile sau gențile mari nu sunt permise. Iar când vine vorba de criza energetică, nici vorbă de restricții, la un astfel de eveniment unic, de asemena amploare.
Foto: arhiva