Știri pe scurt

Kremlinul nu vrea să reia transportul cu cereale ucrainene

Sursă foto: PRESSALERT.com
Credit imagine: bursa.ro

Puterile mondiale încearcă să convingă Rusia să reintre în acordul de la Istanbul, prin care Ucraina putea să transporte cereale către țările africane via Marea Neagră.

Secretarul general al ONU i s-a adresat direct lui Vladimir Putin în acest sens, dar Kremlinul a insistat că partea rusească a acordului, care se referea la transportul de alimente și îngrășăminte rusești, nu a fost îndeplinită.

„Într-adevăr, scrisoarea dlui Guterres enunţă, din nou, un fel de plan de acţiune şi conţine promisiunea că, la un moment dat, va fi posibilă punerea în aplicare a părţii ruse a acestor înţelegeri”, a declarat Dmitri Peskov, care este purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

„Din păcate, în acest moment, este imposibil să se revină asupra acordului, deoarece acesta (acordul legat de Rusia) nu a fost pus în aplicare şi, de facto, nu a fost niciodată pus în aplicare”, a conchis acesta, conform Agerpres.