Actual

Klaus Iohannis, ședință de urgență la Palatul Cotroceni. „Sunt câteva vești…”

Klaus Iohannis, ședință de urgență la Palatul Cotroceni. „Sunt câteva vești…”

Klaus Iohannis a avut astăzi de la ora 15:00, la Palatul Cotroceni, o ședință de lucru privind gestionarea epidemiei de COVID-19 și campania de vaccinare, la care au participat premierul interimar, Nicolae Ciucă, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, șeful DSU, Raed Arafat, și coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, dr. Valeriu Gheorghiță.

Prioritatea 0, gestionarea pandemiei

„Bună ziua, am avut o discuție cu domnul Nicolae Ciucă, premier interimar, ministrul Sănătății și alți specialiști, secretarul de stat Arafat și dr. Gheorghiță.

Este absolută nevoie de o concentrare maximă pe gestionarea pandemiei, chiar dacă am avut alegeri, chiar dacă atenția s-a mutat pentru puține zile pe altceva, pandemia nu a dispărut.

Chiar dacă avem un număr relativ mic de infectări, avem peste 200 de decese, iar secțiile ATI sunt pline. Vrem ca aceste lucruri să fie gestionate în continuare bine până la formarea unui nou guvern.

Sunt câteva vești bune în această zonă. Bunăoară, sunt aproximativ 300 de ventilatoare care se livrează în următoarele zile și prin asta se va extinde capacitatea secțiilor ATI. În mai puțin de o săptămână, va veni prima tranșă din 3 mil. teste rapide deja comandate.

Pentru a veni în sprijinul celor cu forme mai grave, sunt în instalare concentratoare de oxigen. Se lucrează rapid pentru a extinde capacitatea spitalelor.

Evident, rolul nostru este să ne protejăm și să-i protejăm pe ceilalți pentru a da o șansă medicilor să se ocupe de pacienții cu probleme dificile.

– Voi rămâne în continuare conectat cu această zonă și avem deja pași făcuți pentru pregătirea campaniei de vaccinare, dar despre asta mai multe în următoarele zile”, a spus președintele Klaus Iohannis.