Creșterea economică a României în 2023 se anticipază a rămâne semnificativă. Se estimează o creștere de peste 2%, în comparație cu statele din regiune și cu Uniunea Europeană. Asta în ciuda circumstanțelor complexe cu care ne confruntăm în prezent. Acest mesaj a fost transmis joi, 2 noiembrie, de către președintele Klaus Iohannis.
„România are nevoie de o politică fiscală coerentă, capabilă să susţină performanţa economică, stabilitatea financiară. De asemenea, România are nevoie să atragă în continuare investiţii străine productive. Numai aşa putem valorifica pe deplin potenţialul economic al ţării noastre”, a transmis Klaus Iohannis.
Președintele a vorbit și despre măsurile fiscale care au intrat în vigoare pe 1 noiembrie.
„Înţeleg îngrijorările dumneavoastră privind pachetul de măsuri fiscale recent adoptat. Cunosc, deopotrivă, punctele sensibile şi avantajele aduse de aceste măsuri, în condiţiile în care nevoia de consolidare a finanţelor publice este una reală, profundă şi structurală. Totodată, sunt convins că, acolo unde se vor dovedi necesare modificări sau completări ale măsurilor, acestea nu vor întârzia să apară. Creşterea economică, atractivitatea investiţională şi buna funcţionare a pieţelor trebuie să rămână priorităţi esenţiale pentru România”, a afirmat preşedintele în mesaj, potrivit Agerpres.