Klaus Iohannis a participat la o dezbatere online privind viitorul Europei organizată de grupul Partidului Popular din legislativul comunitar. Planul Național de Redresare și Reziliență a fost întocmit ținând cont de nevoile de dezvoltare ale României, dar și de obiectivele stabilite la nivelul Uniunii, a spus șeful statului.
Președintele Klaus Iohannis a vorbit despre perspectivele care au fost luate în considerare atunci când a fost creat Planul Național de Redresare și Reziliență.
Klaus Iohannis, mesaj special: „Am fost preocupaţi…”
„În ceea ce priveşte România, am fost preocupaţi constant în timpul procesului de negociere la nivel european pe asigurarea unei cantități considerabile de resurse care ar putea susține în continuare nevoile noastre privind investițiile și dezvoltarea, alături de stabilirea bazei pentru pregătirea economiei și societății noastre pentru cererile viitorului, inclusiv tranzițiile la digital și la economia verde”, a spus Iohannis.
„În mod similar, atunci când am realizat PNRR ne-am concentrat să asigurăm un echilibru între nevoile şi priorităţile naţionale, inclusiv infrastructura, sănătatea și educația și cerințele și obiectivele care au fost stabilite prin acord în cadrul Planului European de Redresare”, a declarat Klaus Iohannis.
Mai mult, președintele Klaus Iohannis a spus că rămâne un eurooptimist și a subliniat că și cetățenii României susțin proiectul european. În opinia sa, ceea ce a realizat UE până acum oferă o bază solidă, care o va ajuta să facă față viitoarelor provocări și oportunități, potrivit RRA.