Klaus Iohannis a transmis un mesaj noului președinte al Statelor Unite, Joe Biden. După ce Joe Biden a devenit oficial președintele Americii, mii de personalități au transmis acestuia un mesaje pe diferite căi.
Printre ei se numără și Klaus Iohannis, care i-a transmis pe Twitter planul pe care dorește să îl ducă la bun sfârși împreună cu Joe Biden.
Iohannis: „Împreună vom continua să dezvoltăm și să aprofundăm parteneriatul strategic”
„Sunt convins că împreună vom continua să dezvoltăm și să aprofundăm parteneriatul strategic în beneficiul popoarelor noastre și să lucrăm în adevăratul spirit al valorilor transatlantice“, se arată în mesajul postat de Klaus Iohannis.
Joe Biden a depus jurământul. Astfel, a devenit cel de-al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii.
„Dragi americani, este o zi a speranței. Astăzi e ziua Americii și a democrației. Astăzi sărbătorim cauza democrației. Vocea oamenilor s-a auzit și o să se audă în continuare.
Democrația a învins, chiar dacă am văzut cât de fragilă poate fi. În acest loc, unde a fost atacat fundamentul națiunii, se face transferul. Trebuie să privim către viitor cu optimism.
Povestea Americii depinde nu doar de unul dintre noi, ci de toți. Suntem o națiune minunată, suntem oameni buni și de-a lungul secolelor am ajuns atât de departe prin momente critice și de război. Vom trece mai departe, chiar dacă sunt multe de reparat, de contruit, de câștigat. Trebuie să învingem toate problemele. Dar pentru asta e nevoie de mai mult decât niște cuvinte. E nevoie de unitate, de democrație. Putem face din America o nouă putere în lume.
Istoria noastră a fost o luptă constantă între idealul american și realitatea negativismului, a rasismului, a divizării. Hai să ne arătăm respectul, să stingem focul urii. Dragii mei americani, trebuie să fim diferiți, trebuie să fie mai bună decât ce vedem acum”, a declarat Joe Biden.