La finalul Summitului B9, de la București, organizat alături de președintele Poloniei, Klaus Iohannis, președintele României, a susținut o declarație de presă.
Klaus Iohannis, după Summitul B9
„Am subliniat, în schimbul de opinii cu omologii mei, faptul că acțiunile destabilizatoare ale Rusiei din regiune sunt îngrijorătoare și contribuie la menținerea unui accentuat climat de insecuritate.
Situația îngrijorătoare de securitate din Marea Neagră, despre care am discutat pe larg, ne-a dovedit că trebuie să ne menținem vigilența, NATO trebuie să continue să își întărească postura de descurajarea și apărare, în special de flancul Estic, în mod unitar și coerent, de la Marea Baltică la Marea Neagră.
De aceea am pledat, inclusiv în discuția cu președintele Joe Biden, pentru o creștere a prezenței militare aliate, inclusiv a SUA, în România și pe flancul estic.
Mă bucur că președintele Biden s-a referit în intervenția sa la importanța unei alianțe mai puternice și relevante global și mai presus de toate la importanța specială Art. 5 din Tratatul de la Washington, pe care SUA îl susține extrem de puternic.
De asemenea, împărtășesc ce a spus președintele Biden, legat de necesitatea întăririi cooperării transatlantice. Parteneriatul transatlantic acoperă Europa și se întinde nu doar peste ocean, ci merge până la Marea Baltică și Marea Neagră, fiind cheia de boltă a tot ceea ce am realizat în sec. XX și până acum”, a declarat șeful statului, Klaus Iohannis, la finalul Summitului B9, organizat la București.
Joe Biden, intervenție la Summitul B9
Luni, 10 mai 2021, Joe Biden, președintele SUA, a participat alături de reprezentanții Bulgariei, Cehiei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei, Slovaciei și Ungariei, la Summitul B9, organizat la București.
România și aliații NATO de pe frontul estic au discutat despre amenințarea pe care o reprezintă Rusia, potrivit Antena 3.